Motto: „Un sistem educaţional obligatoriu şi finanţat prin taxe reprezintă modelul complet al unui stat totalitar”. [1]
Impactul politicului, al clasei conducatoare, asupra educatiei, a fost de-alungul istoriei unul nefast. Si nu numai asupra educatiei si formarii profesionale.
Obligativitatea educatiei formale, in sistemul de stat, isi are origini vechi.
Archibald D. Murphey, întemeietorul sistemului şcolilor publice din Carolina de Nord, a pledat în favoarea unor astfel de şcoli în următorii termeni:
…toţi copiii vor fi instruiţi în ele…În aceste şcoli vor trebui să fie inculcate principiile moralităţii şi ale religiei, şi să se formeze obişnuinţa subordonării şi a supunerii…Părinţii lor nu ştiu cum să îi instruiască…Statul, în căldura şi solicitudinea sa faţă de bunăstarea lor, trebuie să-şi asume responsabilitatea acestor copii şi să-i aducă în şcoli, unde minţile lor pot fi luminate, iar inimile lor se pot obişnui cu virtutea. [2]
Doar ca statul are interese de cele mai multe ori divergente de ale cetatenilor sai. Statul insemnand, din pacate, clasa politica conducatoare, cateva mii de cetateni.
De interes este articolul lui Murray N. Rothbard, Împotriva socialismului educaţional.
Cel mai bun exemplu in demonstratia de fata este statul comunist. Care isi propusese drept obiectiv creearea „omului nou”. In special prin educatie, dar si alte tipuri de constrangeri. (Peste ani, Victor Ponta isi propune chiar mai mult, Romania noua). Ce calitati si competente ar fi trebuit sa aiba „omul nou” al lui Ceausescu nu mai explic. Majoritatea cititorilor isi amintesc conceptul.
Si ajungem la perioada post 89.
In loc sa inteleaga si sa intuiasca necesitatile de educatie si formare profesionala, cerute de fenomenul de globalizare a pietelor, de multiplele crize care greveaza lumea de cativa zeci de ani, de iminen
