Pentru a se conforma schimbă rilor meteorologice din zilele trecute (ninsoare, viscol şi răcire a vremii), un ziar în format electronic (Gândul, 27.01.2012) a oferit cititorilor săi un fragment dintr-un reportaj de televiziune românesc din 1969.

Scurt-metrajul, intitulat „Carnet de iarnă”, depozitat într-o preţioasă arhivă on-line (British Pathé), readuce în memoria colectivă un stil jurnalistic dispărut între timp, caracterizat printr-o intensă literaturizare şi prin optimism emfatic. De la început, textul (rostit – sau, mai curând, citit) care însoţeşte imaginile de iarnă recurge la ornamentele clasice, popularizate de retorica şcolară – „cuvinte şi expresii frumoase”, termeni poetici şi uşor arhaizanţi, figuri de stil (epitete, metafore şi personificări): „Odată cu seara Anului Nou, în chip de semne bune, peste întreaga ţară s-au cernut zăpezi bogate, nesfârşite aşternuturi de argint pentru ogoare, mirifice podoabe pe crengile care aşteptau nostalgic îmbrăţişările reci şi pure”. E vizibil efortul autorilor de crea mici paradoxuri, formule oximoronice – „ne-am trezit peste noapte împotmoliţi în frumos” – şi de a presăra în text ironii inocente, bine marcate prin pauze (corespunzând unor puncte de suspensie): „primii care au protestat împotriva acestei estetici cam... abuzive au fost automobiliştii de toate mărcile”. Dincolo de opţiunile stilistice, în text se recunoaşte uşor codul ideologic, valorile obligatorii ale epocii: optimismul, atitudinea pozitivă, dispoziţia activă şi combativă, unanimitatea, minimalizarea oricărei contradicţii. Din relatare nu lipsesc, aşadar, oamenii muncitori şi entuziaşti, iar paradigma metaforică dominantă, caracteristică pentru limba de lemn, e cea militară: „Oraşele ţării, cu oamenii săi harnici, cu ostaşi şi ofiţeri în primele rânduri, au pornit o bătălie veselă, dar mai ales obositoare, împotriva zăpezii. În toată