Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocată arestată la sesizarea clientului

Publicat in GAZETA de SUD, luni 11 ianuarie 2010 ·

Clientul avocatei, aflat în Penitenciarul Craiova tot pentru trafic de influenţă, a turnat-o pe aceasta procurorilor DNA, care-l prinseseră şi pe el în flagrant.

Craioveanca Simona Nicu-lina Filip, fostă Vănuşcă, avocat în cadrul Baroului Dolj, a ajuns în spatele gratiilor sub acuzaţia de trafic de influenţă, în urma unui flagrant organizat de Serviciul Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ea este acuzată că ar fi primit de la un deţinut din Penitenciarul Craiova suma de 10.000 de euro, pentru a-l scăpa de puşcărie.

Şpagă pentru judecători şi procurori

Procurorii au menţionat în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale că, în perioada 18 decembrie 2009 - 6 ianuarie 2010, avocata Filip a pretins de la un client al său suma de 12.000 de euro, în două tranşe, susţinând că are influenţă asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova, de la Tribunalul Dolj şi de la Serviciul Teritorial al DNA, şi că poate interveni pe lângă aceştia spre a obţine o soluţie favorabilă în dosarul în care denunţătorul fusese trimis în judecată.

„Pe 21 decembrie 2009, inculpata a primit de la denunţător, prin intermediul unui investigator cu identitate reală autorizat de procurori, suma de 3.000 de euro, iar pe 8 ianuarie 2010, în baza înţelegerii avute de inculpată cu denunţătorul, aceasta a mai primit suma de 7.000 de euro“, se menţionează într-un comunicat de presă al DNA. Ultima tranzacţie s-a soldat însă, vineri, cu prinderea în flagrant delict a avocatei.

Simona Niculina Filip a fost reţinută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă emisă de procurorii anticorupţie, fiind prezentată sâmbătă în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii acestei instanţe au dat curs propunerii, emiţând pe numele avocatei un mandat de arestare pentru 15 zile.

Denunţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum o ora
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum 51 minute
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 4 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum 2 ore
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°