Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Votez cum îmi spune şeful de trib“

Publicat in Adevarul, duminică 16 august 2009 ·

„Nu ştiu nimic, votez cum mi-a spus şeful de trib“, susţine Khak Mohammad, un păstor analfabet de 70 de ani, din Afganistan, ţară în care vor avea loc alegeri prezidenţiale şi provinciale, la 20 august. Principala întrebare care însoţeşte aceste alegeri este cât de democratice vor fi ele, în condiţiile în care o mare parte dintre alegători nu ştiu să citească.

Pe de altă parte, foarte mulţi dintre ei votează cum le sugerează şeful de trib. Majoritatea afganilor care trăiesc în mediul rural sunt analfabeţi şi obişnuiţi ca şeful de trib să ia decizii în locul lor, susţine o analiză AFP.

Bătrânii tribului, analişti politici

Cazul bătrânului nu este singular. Tocmai de aceea, autorităţile au angajat „instructori electorali“ însărcinaţi să îi înveţe pe oameni cum să voteze la alegerile din 20 august, al doilea scrutin prezidenţial din istoria ţării.

La spitalul din Herat, oraş din vestul Afganistanului, o echipă de asemenea instructori ţine cursuri despre alegerile prezidenţiale şi provinciale de săptămâna viitoare, arătând şi explicând populaţiei ce trebuie să facă cu buletinele de vot.

„O să votez. Asta e ţara mea, trebuie să votez“, spune păstorul. „În sat, bătrânii tribului ne spun cum să votăm. O să facem tot ce spun bătrânii“, adaugă el.

Membrii Comisiei Electorale Independente afgane se deplasează din sat în sat, organizând picnicuri, spectacole muzicale, evenimente sportive şi concursuri de poezii, pentru a educa alegătorii.

Dar a trece peste loialităţile etnice şi ierarhia tribală care ghidează deciziile individuale este o imensă provocare în această societate rurală. 

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 40 minute
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 2 ore
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 2 ore
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 2 ore
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Zelenski: Rusia a folosit în aprilie 300 de rachete, 300 de drone şi 3.200 de bombe ghidate împotriva Ucrainei. Doar forţa poate opri această teroare

News.ro acum o ora
Rusia a folosit peste 300 de rachete, aproximativ 300 de drone de tip Shahed şi peste 3.200 de bombe ghidate în atacurile din aprilie asupra Ucrainei, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. "Doar forţa poate opr

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 2 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°