Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Povestea clujencei Ariana, violoncelista trupei Scorpions

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iunie 2011 ·

România nu le este deloc străină nemţilor de la Scorpions care se pregătesc să concerteze pentru ultima oară în Bucureşti, pe 9 iunie. Puţini ştiu însă că, la începutul anilor 2000, împreună cu ei în concerte a mers, timp de un an, o violoncelistă din Cluj, alături de care au înregistrat şi albumul unplugged „Acoustica“.

A mai rămas o zi până la concertul de adio The Scorpions. Află în ce zonă se mai găsesc bilete

Filmuleţe cu Ariana Arcu cântând cu Scorpions faimoasele „Dust in the wind", „You and I" ori „Loving you Sunday morning" sunt peste tot pe YouTube, graţia şi talentul cu care ea mânuieşte arcuşul pe violoncel fiind apreciate de milioane de oameni.

Ariana e plecată de aproape zece ani în Statele Unite ale Americii. Tânăra, originară din Cluj, este doctorandă la University of Alabama, predă violoncelul la University of North Alabama şi cântă la Huntsville Symphony.

Cum i-a cunoscut pe Scorpions

Au trecut ani buni de la „perioada Scorpions", dar amintirea colaborării cu o trupă rock într-un turneu mondial e vie: „În 2000 eram studentă la Conservator la Bucureşti, în ultimul an. De asemenea, făceam parte dintr-o orchestră de cameră înfiinţată de George Angelescu, un muzician român stabilit de mult timp în Germania. George, cunoscându-l pe managerul trupei Scorpions, mi-a spus că au nevoie de o violoncelistă pentru noul lor album «Acoustica». Le-am trimis o casetă video cu mine dintr-un concert şi le-a plăcut", a spus Ariana pentru „Adevărul de Seară".

Limuzine, concerte, avioane

Au urmat săptămâni de repetiţii în Hanovra, iar apoi un an întreg de concerte. În acel turneu, Ariana şi ceilalţi „guest artists" au avut mult timp să-i cunoască bine pe membrii trupei - au fost în cluburi, au dansat, au stat mult de vorbă. Concluzia? „Sunt foarte prietenoşi. Despre Klaus (solistul trupei), pot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum 54 minute
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 39 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 54 minute
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum 52 minute
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 26 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXVI – a ediție

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 8 mai 2024

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°