In ritualul acelor intalniri anuale intra - cum va imaginati altfel? - si o intalnire cu prim-secretarul judetului, care ne primea la "casa patrata" si ne indemna sa ne spunem doleantele. Iar doleantele noastre erau cam astea: daca unul solicita sa fie asfaltat sau doar pietruit drumul, celalalt cerea sa fie reparat podul. Sau invers. Incepand de prin anii '70 - secolul trecut! - am participat, aproape an de an, la o reuniune literara numita „Scriitori pe meleaguri natale", la care luau parte 20-30 de scriitori, din cei vreo 50 probabili, nascuti in judetul Botosani. Pe o harta literara a tarii, cred ca arealul Botosanilor are cea mai mare densitate de scriitori, de creatori in genere. Si nu ma gandesc la „santele firi vizionare" - pe care le stim cu totii -, ci la contemporanii nostri. Risipiti in tara sau in lume - asta s-a vazut mai ales dupa '89 - cu acest prilej reveneau acasa. Nu este un cuvant mai plin de nostalgie, de duiosie, de speranta si de iubire ca acasa. Poate doar mama. Dar acasa este mai mult decat mama, pentru ca inseamna si tata, frati si surori, bunici si matusi, veri si verisoare, invatatori si profesori, colegi si prieteni cu care, indeobste, ti-ai petrecut cea mai frumoasa perioada a vietii: copilaria, eventual si adolescenta. Si mai inseamna campurile pe care ai haladuit, raul, ramul... Aproape ca nu este localitate, in acest areal, din care sa nu fi rasarit un scriitor. De la Todireni, poeta Maria Baciu (stabilita la Botosani) si Cristian Simionescu, o stea fixa a Barladului si a poeziei actuale. Dumitru Tiganiuc e de la Ripiceni, Lucian Alecsa, de la Saveni. De la Mitocul Prutului a pornit colegul meu de la „Cronica", regretatul Vasile Constantinescu. Din Darabani - Corneliu Popel, demult dus „pe susaua sublima", si Victor Teisanu. Din Dorohoi, picto-scriptorul Val Gheorghiu. Din Varful Campului - Alexandru Zub. Tot de pe acolo - poetesele A