Cu cateva zile inainte de inceperea summitului sefilor de state NATO de la Lisabona, a declarat Secretarul General al Aliantei, dl Anders Fogh Rasmussen, ca acest summit va fi una dintre cele mai importante intalniri de varf pana acum. Formula cunoscuta si declamata cu convingere, si la Bucuresti, cu ocazia summitului din 2-4 aprilie 2008. Adevarat, in acesti doi ani s-au schimbat multe lucruri: lumea a intrat intr-o criza cu un singur precedent major, acum aproape 80 de ani, cu un presedinte mult mai impaciutor pe malul de Vest al Atlanticului si cu un razboi fara multa glorie in Afganistan.Dl Rasmussen considera ca NATO se afla la zenitul capabilitatilor sale: Deciziile asteptate la sfarsitul acestei saptamani in Portugalia trebuie sa asigure ca NATO sa devina mai eficace, mai angajata si mai eficienta.
Sunt altii care considera ca NATO trebuie sa fie absolut altceva, poate diametral opus de ceea ce a fost. Sfarsitul "Razboiului Rece", desfintarea Pactului de la Varsovia si alaturarea unor state din Estul Europei, foste membre ale acelui tratat, au schimbat fata lucrurilor, impunand alte atitudini si noi strategii. Pe cei care sustin aceste lucruri i-am denumit metaforic "sustinatorii nadir", adica alianta da! Dar o altfel de alianta, poate diametral diferita.
Din nefericire, "Raportul Albright" nu si-a gasit suficientul ecou, desi Madeleine Albright si Ronald Asmus sunt de facto "arhitectii" primei extinderi a NATO spre est. Trebuie mentionat ca Raportul Albright propunea elevarea Articolului 4 (care da posibilitatea membrilor sa ceara consultari privind amenintarile de securitate) la aproape aceeasi importanta ca si cea a Articolului 5 (Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor). De fapt, unii membri doresc bloc
