Jurnalul portughez al lui Eliade începe într-o stare de dezordine interioară: autorul lui nu se decide ce anume să întreprindă cu adevărat ( "Nu ştiu acum de care operă mă voi apuca; de roman sau de Introducerea în Istoria Religiilor " " 6 mai 1941); ignoră căt timp va rămănea la Lisabona, de aceea savurează noua sa situaţie de diplomat, viaţa mondenă a capitalei portugheze, adăncirea în mediul feutré atăt de diferit de cel în care trăise pănă atunci. Dezorientarea intimă, incapacitatea de a se consacra integral unui proiect vor caracteriza, practic, toată perioada portugheză. |n acest interval de aproape cinci ani, Eliade a publicat cartea despre Salazar, căteva articole cu funcţie propagandistică, o cărticică de popularizare şi o singură contribuţie ştiinţifică serioasă: Comentarii la legenda Meşterului Manole.

Pănă spre mijlocul anului 1943, priveşte încă spre trecut, spre România: tot ceea ce se întămplă la Bucureşti i se pare pasionant, iar activitatea intelectuală de la Lisabona rămăne mereu pe planul al doilea. }ara unde nimerise din întămplare începe totuşi să-l intereseze, citeşte tot mai mult în limba portugheză, scrie cartea despre Salazar; acelaşi avănt lusofil ăl face să viseze o "viaţă a lui Camőes ", unde să spună tot ce crede "despre Ocean, colonii, India, stil manuelin, Goa, poezie lirică, destin. " (27 septembrie 1941); pentru moment sănt doar visuri, deoarece documentarea necesară volumului despre Salazar ăi ocupă tot timpul. Concomitent, după un efort de aproape doi ani şi după ce scrisese cam 250 de pagini, abandonează romanul Viaţă nouă, început la Oxford: ultima însemnare cu privire la acest roman datează din 26 mai 1942. Cartea despre Salazar ăi ia mai mult de un an de eforturi disproporţionate, iar rezultatul nu-l mulţumeşte deloc ( "La puţine cărţi am lucrat cu asemenea dezgust ", mărturisieşte el la 31 martie 1942;