Autorul compune pe banda rulanta catrene lipsite de umor. Dupa fiecare "epigrama" cititorul este tentat sa intrebe: ce-i de ras in asta?

Volumul de "epigrame vesele si... triste" Tepi (Bacau, Ed. Casa Scriitorilor, 2006) de Iordan Aioanei cuprinde de fapt doar epigrame triste. Autorul compune pe banda rulanta catrene care au ritm, rima, dar nu si umor. Dupa fiecare "epigrama" (constatativa, terna, lipsita de orice surpriza), cititorul este tentat sa intrebe: ce-i de ras in asta?

"In arsita aprinsa-a verii/ Desigur ca sa ma corupa -/ In semiobscuritatea serii/ Isi flutura-o... minijupa?" ...Ce-i de ras in asta?

"Cu sanii voluptuosi in seara/ Un trup de vis ca o comoara/ Iti iese-n cale ca sa-l ai:/ Dar se vinde bine pe... parai!" ...Ce-i de ras in asta?

"Isi are rost si-o bautura/ Cand toamna galgaie rubinul./ Baut la timp si cu masura/ Tot omul bun cinsteste vinul!" ...Ce-i de ras in asta?

"Alesii nu mai fac nimic,/ Nici macar nu dau din "clanta"./ Pentru ei a ajuns un tic:/ Se gandesc doar la vacanta." ...Ce-i de ras in asta?

Si asa mai departe.

Epigramele de acest fel sunt ca niste chibrite ude: nu se aprind. Autorul ar fi trebuit sa le verifice eficacitatea citindu-le in fata unor sali pline de spectatori: ar fi constatat ca nimeni nu rade si ca unii, eventual, aplauda doar din politete, fara convingere.

Flagrant inadecvate sunt epitafurile. Iordan Aioanei face glume neizbutite pe seama unor morti. Fiind neizbutite, ele suna ca niste rautati nelalocul lor:

"A fost pe-un post de mare mahar./ S-a luat cu lumea in raspar... ("raspar" nu rimeaza deloc cu "mahar"!, n.n.) Din viata pleaca pe un dric/ Din care n-a luat nimic...";

"Muri subit, asa deodata (atentie si la pleonasm!, n.n.). Lumea rasufla usurata:/ Dar ati aflat de ce, ma rog!/ Ca am scapat de-un pisalog!"

Oare chiar asa reactioneaza