Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările de la Spitalul Judeţean sunt suspectate de neglijenţă

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 6 august 2010 ·

Prim-vicepreşedintele PD-L Braşov, Nicolae Vlad Popa, a criticat ieri lucrările de eficientizare energetică făcute la Spitalul Judeţean şi suma care a fost alocată pentru astfel de lucrări în perioada 2007 – 2009. Nicolae Vlad Popa spune că prin mai multe hotărâri ale Consiliului Judeţean au fost alocate Spitalului Judeţean 4,4 milioane de euro. „Dacă la această sumă adunăm şi datoriile pe care spitalul le are către unele firme de construcţie, de aproape un milion de euro, ajungem la o sumă destul de mare cu care s-a realizat doar un sfert din acest spital. Problema însă, o reprezintă calitatea lucrărilor care s-au făcut”, susţine Nicolae Vlad Popa. Acesta spune că din informaţiile pe care le are, la Spitalul Judeţean s-au făcut doar lucrări interioare, de eficientizare energetică a clădirii prin montarea unor plăci de rigips. „Chestiunea cea mai periculoasă este că interiorul este acoperit cu rigips, în ideea eficientizării termice. În spitale se formează adesea bacterii care intră în tencuială. Cea mai criminală soluţie e acoperirea infecţiei cu rigips. S-au cheltuit o căruţă de bani şi se întreţine infecţia după rigipsuri! Şi după cum mi-au spus doi doctori, deja a apărut un miros destul de urât la etajul I al acestui spital”, a mai spus Nicolae Vlad Popa. Contactat telefonic, managerul Spitalului Judeţean, dr. Marius Neculoiu, până acum o săptămână şi consilier judeţean PNL, ne-a declarat că nu ştie despre ce fel de probleme este vorba, mai ales că nimeni din spital, de o lună de când a preluat mandatul de manager, nu i-a comunicat nimic. „Este o prostie. Toate lucrările efectuate au fost avizate de Sanepid şi DSP. Nu poţi să faci într-un spital orice fel de lucrări. Iar din interiorul spitalului nimeni, nici un doctor sau vreo asistentă şefă, nu mi-a spus că ar fi ceva probleme”, ne-a declarat Marius Neculoiu. Prim-vicepreşedintele PD-L Braşov, Nicolae Vlad Popa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 30 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°