Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara - recunoscute ca marile centre
universitare ale ţării
12 universităţi din toată ţara sunt cele mai performante şi îndeplinesc criteriile pentru a organiza studii de doctorat. Cel puţin aşa arată clasificarea universităţilor, făcută publică, ieri, de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Cele 12 universităţi au intrat în prima categorie de clasificare - de cercetare avansată şi educaţie. Universitatea „Transilvania” Braşov a intrat în a doua categorie de universităţi - de educaţie şi cercetare ştiinţifică. Alături de universitatea braşoveană mai sunt alte 21 de instituţii de învăţământ superior. În plus, alte 8 universităţi sunt, potrivit clasificării, universităţi de educaţie şi creaţie artistică. Restul celorlalte universităţi din ţară, inclusiv universităţile private, au intrat în categoria inferioară a clasificării - universităţi centrate pe educaţie.
Braşovul, nemulţumit de clasificare
„Nu ne aşteptam la această încadrare şi, cel mai probabil, va fi făcută o şedinţă în care vom decide dacă vom contesta această clasificare. Noi am trimis datele, dar nu cunoaştem algoritmul pe baza căruia s-a făcut clasificarea. Eu zic că Universitatea braşoveană merita să fie în prima categorie, mai ales că acum are un proiect mare, cel al Institutului de Cercetare”, spune Constantin Duguleană, prorector Universitatea „Transilvania”.
Locuri mai puţine la doctorat
Acesta spune că, deşi a fost încadrată în categoria B, universitatea braşoveană va putea organiza doctorate, „însă doar pe anumite specializări, de fapt, pe domeniile performante”. Conform ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, prima consecinţă a clasificării constă în repartizarea locurilor de care dispun în această toamnă rectoratele. Astfel, universităţile axate pe cercetare au primit un număr de locuri la master şi doctorat mai