Criza economică şi politică supune familia românească la un test extrem de rezistenţă. Reducerea salariilor, corupţia, concedierile, creşterea preţurilor, mizeria din maternităţi şi spitalele de pediatrie, falimentul sistemului de învăţământ au devenit în cei douăzeci de ani de aşa-zisă democraţie un fel de „duşmani tradiţionali“ ai familiei. În plus, lupta disperată pe care guvernul o duce cu criza a adus asupra familiilor noastre uraganul măsurilor de reducere drastică a cheltuielilor bugetare. Prin-tre aceste măsuri se numără şi diminuarea cuantumului indemnizaţiei pe care tinerele mame o primesc pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani. Deşi periculoasă şi nocivă pentru familia românească, această măsură nu face altceva decât să confirme atitudinea de nepăsare pe care o au românii, fie politicieni, fie cetăţeni de rând, faţă de viitorul poporului nostru. Să enumerăm câteva date statistice cu privire la starea familiei româneşti. Avortul este o practică obişnuită pentru mamele românce. Conform „Johnston’s Archive“, în România, în anul 1958 s-au raportat oficial 112.100 de avorturi, în 1968 - 220.000 de avorturi, în 1978 - 394.000 de avorturi, iar în 1990 s-a atins cifra record de 992.265 de avorturi. Numărul avorturilor a scăzut de la 257.865, în anul 2000, la 127.909, în 2008. În ciuda acestei scăderi, România, alături de Marea Britanie şi Franţa, este ţară „fruntaşă“ la avorturi în Europa. Semnificativ este şi faptul că în Uniunea Europeană se comite un avort la fiecare 11 secunde.

Familia românească a fost afectată de o scădere continuă a numărului de copii nou-născuţi, de la 360.000 pe an înainte de 1989, la 200.000 pe an în 2002. O creştere a acestui număr a avut loc în 2003 şi 2004, pe fondul acordării indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Numărul de nou-născuţi a scăzut apoi, de la 221.000 în 2005, la 219.500 în 2006, înregistrând o uş