Mesajul a fost trimis. Multumesc!

17 Septembrie 2012

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 17 septembrie 2012 ·

„Elevii şi războiul”

„Prin clasele a şasea, a şaptea şi a opta se aflau în anul şcolar 1913/14, la Gimnaziul gr. or. din Suceava, mulţi asentaţi, însă în vederea câştigării dreptului de voluntari erau concediaţi până ce vor fi trecut examenul de maturitate. Decretându-se, la 28 Iulie, respectiv la 1 August 1914, în monarhia noastră, mobilizarea generală, aceşti elevi au fost înrolaţi imediat. În decursul anului şcolar 1914/15, au avut loc asentări în Decembrie 1914, de asemenea şi în Martie şi Iulie 1915. Elevii născuţi în 1894, 1895, 1896, veniră înaintea comisiei de orientare. Contingentul de recruţi, ridicat dintre elevii gimnaziului acestuia, a fost considerabil. Elevii clasei a opta au avut favorul să treacă înainte de înrolare examenul de maturitate”.

„Viaţa Nouă”, Anul IV, nr. 162, 12 Septemvrie 1915.

„Combinatul de celuloză şi hîrtie Suceava”

„Colectivul Combinatului de celuloză şi hîrtie Suceava a raportat îndeplinirea planului producţiei globale pe primele trei trimestre ale anului. Indicatorul producţie marfă vîndută şi încasată a fost realizat încă din ziua de 10 septembrie. Pînă la 1 octombrie, sarcinile producţiei planificate primelor nouă luni vor fi depăşite cu 19 milioane lei la producţia globală şi marfă, 22 milioane lei la producţia marfă vîndută şi încasată, 19 milioane lei economii la preţul de cost şi 23 milioane lei beneficii suplimentare. Vor fi date peste plan 1050 tone celuloză, 1600 tone hîrtie şi 300 tone saci. Succesul materializează eficienţa măsurilor aplicate în cadrul acţiunilor de organizare ştiinţifică a producţiei şi muncii şi a rentabilizării întregii activităţi, hărnicia chimiştilor din toate secţiile combinatului”.

„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6144, Duminică 17 septembrie 1967.

„Elevii şi războiul”

„Prin clasele a şasea, a şaptea şi a opta se aflau în anul şcolar 1913/14, la Gimnaziu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 29 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 15 minute
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

PROTEST în fața GUVERNULUI / BNS: Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!

Gandul acum 10 minute
Câteva sute de persoane din Blocul Național Sindical și cele 29 de federații afiliate protestează în fața Palatului Victoria, luni. Aceștia cer o reformă fiscală urgentă. La ora 12.00, protestatarii vor pleca în marș către Ministerul Economiei, Antr

Boala care i-a furat unui băiețel de 6 anișori zâmbetul și libertatea de a se juca

HotNews acum 13 minute
Într-o lume în care medicina modernă, tehnologia și progresul par să fi învins multe boli, viața unui copil de numai 6 anișori este pusă în pericol. Uneori, realitatea este mult mai crudă decât ne-am aștepta, iar bătăliile în care suntem aruncați ne

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum o ora
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

Lovitura pregătită de Apple: acord cu OpenAI pentru a pune ChatGPT pe iPhone!

Gandul acum 7 minute
Gigantul în telecomunicații Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcții de Inteligență Artificială pe dispozitivele sale. Informația a fost publicată d

Există șanse de împăcare? Sebastian Dobrincu a rupt tăcerea și a vorbit despre despărțirea de Ioana Ignat: „Nu îmi stă în fire să îmi discut intimitățile”

Cancan acum 52 minute
O nouă despărțire a avut loc recent în showbiz-ul românesc. De această dată, Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu au fost cei care și-au spus adio și au decis că este mai bine să meargă pe drumuri separate. De ceva vreme se specula că ar exista problem

Război în Gaza, ziua 219. Antony Blinken: O ofensivă la Rafah nu ar elimina Hamas

Press Alert acum 30 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „ris

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Israelul şi România au semnat un acord de furnizare de grâu în situaţii de urgenţă

G4Media acum 2 ore
În ideea consolidării securităţii alimentare a Israelului, ministrul Agriculturii, Avi Dichter, a semnat, duminică, la Bucureşti, un memorandum de înţelegere cu privire la furnizarea de grâu în situaţii de urgenţă, informează agenţia de presă TPS, t

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°