Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raportul care ar putea cauza implozia zonei euro. Renunţă Olanda la moneda unică?

Publicat in Adevarul, duminică 29 ianuarie 2012 ·

Partidul olandez de extremă dreapta PVV (Partidul pentru Libertate) a cerut, în urmă cu câteva luni, un raport de la firma britanică de consultanţă financiară Lombard Street Research asupra consecinţelor economice în cazul în care Olanda rămâne în zona euro şi cele ale revenirii la gulden (fosta monedă naţională). Raportul va fi publicat în câteva zile, potrivit „Business Insider“, iar materialul va fi cu siguranţă exploziv, scriu jurnaliştii americani.

Partidul PVV, precum ceilalţi europeni de extremă dreapta, se opun multor dintre principiilor europene. PVV este cu siguranţă împotriva euro şi a împrumuturilor de urgenţă acordate Greciei şi Portugaliei din banii contribuabililor olandezi. Chiar dacă PVV nu se află la guvernare, partidul aflat la putere are nevoie de sprijinul acestuia.

Liderii UE se întâlnesc luni la Bruxelles. Citeşte care sunt soluţiile de care UE are nevoie pentru a salva euro şi a evita recesiunea

Raportul ce urmează a fi publicat are chiar potenţialul de a dărâma actualul guvern olandez, moderat, de dreapta, pro-euro, care ar fi forţat să renunţe la putere în cazul în care pierde sprijinul PVV.

În cazul în care raportul va încinge spiritele în rândul olandezilor, care se numără printre cei mai nemulţumiţi europeni faţă de salvările de urgenţă cu fonduri publice, atunci ne putem aştepta la reacţii şi în Germania, scriu jurnaliştii americani.

CITEŞTE ŞI

De ce bagă nemţii sute de miliarde în euro. Cât ar pierde Germania dacă ar reveni la marcă

Zona euro, la 10 zile de colaps?

Prima jumătate din 2012 decide viitorul euro

Germania şi Olanda probabil că vor ieşi din zona euro decât să înghită un număr încă nedefinit de „transferuri fără compensanţii“ către statele europene lovite de criză, potrivit lui Charles Dumas, economist-şef al Lombart Street Research.

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 52 minute
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 17 minute
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum o ora
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum 40 minute
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 3 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Reformă radicală în Cehia. Vârsta de pensionare va deveni mai mare de 65 de ani

HotNews acum 2 ore
Guvernul ceh anunţă că a adoptat marţi o reformă a pensiilor prin care creşte vârsta ieşirii la pensie la peste 65 de ani, pentru a face faţă îmbătrânirii populaţiei, relatează AFP, preluată de News.ro. Premierul ceh Petr FialaFoto: Krumphanzl Micha

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°