Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tarom ar putea să reia zborurile de pe aeroportul din Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 17 august 2013 ·

Compania Tarom ar putea să reia zborurile de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava. Premierul României, Victor Ponta, a declarat ieri, la Suceava, că atât în calitate de ministru interimar al Transporturilor, cât şi ca prim-ministru, este de părere că Tarom nu ar trebui să renunţe la cursele aeriene interne. „Taromul este deţinut de Guvernul României. Fără a interveni în managementul privat al Taromului, eu cred şi susţin cu mare tărie păstrarea curselor interne”, a precizat Ponta. El a făcut aceste afirmaţii în contextul în care Tarom nu a inclus în orarul de iarnă mai multe zboruri interne, printre care şi cel de pe aeroportul din Suceava.

Prim-ministrul României a arătat că din informaţiile pe care le are, cursele interne ale Tarom sunt profitabile, motiv pentru care această companie nu ar trebui să renunţe la ele. „Nu e vorba doar de Suceava, ci şi de Târgu Mureş şi Sibiu. Din toate datele oficiale pe care eu le am, cursele interne sunt profitabile pentru Tarom, şi nu aş vrea să renunţe la ele, şi să ne trezim că le operează altcineva, vreun operator privat”, a declarat Ponta. El a adăugat că actualul director al Tarom „îşi face treaba foarte bine până acum”, însă consideră că Taromul nu numai că ar trebui să păstreze toate cursele interne, dar ar trebui să dezvolte curse noi.

Victor Ponta a spus că măcar pe piaţa internă Tarom ar trebui să rămână un lider incontestabil. „Pe piaţa internaţională sigur că există o concurenţă mult mai puternică, şi trebuie să se încadreze în costuri. Dar eu cred că interesul Taromului este să-şi păstretze aceste curse şi nu să le lase pentru alţi operatori. În rest, că sunt curse la Iaşi... foarte bine. Trebuie să fie şi la Suceava. Cum putem dezvolta Suceava dacă nu avem o cursă aeriană?”, a precizat premierul României. El a mai afirmat că în situaţia în care există anumite probleme tehnice pentru care anumite cur

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Reducerea livrărilor de gaze spre Europa a adus anul trecut pierderi de 6,9 miliarde de dolari pentru Gazprom

G4Media acum 49 minute
Grupul rus Gazprom a raportat joi pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari) în 2022, în condiţiile în care vânzările sale de gaze spre Eu

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°