Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Oficial, Vlad Plahotniuc este milionar doar în lei moldoveneşti

Publicat in Adevarul, luni 22 noiembrie 2010 ·

Controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, introdus sâmbătă cu numărul doi pe lista electorală a Partidului Democrat, despre care presa a scris că ar fi miliardar, este, oficial, doar milionar în lei şi nu deţine nicio afacere, cont în bancă sau hârtii de valoare. Cel puţin aşa reiese din declaraţia sa de avere, obţinută în exclusivitate de „Adevărul", care ar urma să fie făcută publică mâine, după aprobarea de către Comisia Electorală Centrală a modificărilor în lista PD.

Potrivit declaraţiei de avere, Vlad Plahotniuc, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al „Victoriabank" şi vicepreşedinte al Consiliului ÎCS „Petrom-Moldova", a obţinut în anii 2008-2009, venituri salariale de 4,3 milioane de lei (circa 269 mii de euro). Acesta a declarat, de asemenea, că deţine, împreună cu soţia, un apartament cu suprafaţa de 463,5 metri pătraţi pe str.Bulgară din centrul capitalei, precum şi trei automobile de lux de marca Mercedes. În documentul depus de Plahotniuc la CEC nu figurează alte venituri şi pe proprietăţi.

Presa rusă îl plasează în topul celor mai bogaţi oameni din Republica Moldova

Supranumit de presa de la Chişinău „omul-fantomă", pentru că prefera să acţioneze din umbră, Vlad Plahotniuc şi-a făcut apariţia publică pentru prima dată acum jumătate de an, la un post de televiziune despre care se spune că îi aparţine. Atunci, precum şi în alte interviuri ce au urmat, a declarat nu doreşte să se implice în politică. Totodată, a confirmat că are afaceri prospere în sectorul bancar, petrolier, imobiliar şi mass-media, fără a preciza ce companii îi aparţin.

Într-un top al celor mai bogaţi moldoveni, alcătuit de presa rusă, Vlad Plahotniuc figurează pe locul doi, cu o avere estimată la două miliarde de dolari. Omul de afaceri nu a comentat veridicitatea informaţiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°