Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNA a ridicat licenţa OTV. Postul lui Dan Diaconescu nu mai poate emite din cauza unor amenzi neplătite de 1,17 milioane de lei

Publicat in Antena 3, marți 22 ianuarie 2013 · ·

Update 19:08: OTV a primit amenzi în cuantum de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, începând din anul 2009 şi până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă, postul TV nefăcând dovada achitării lor, fapt pentru care i-a fost retrasă licenţa.

Astfel, potrivit cifrelor puse la dispoziţia jurnaliştilor de către oficialii CNA, Consiliul a aplicat societăţii Ocram Televiziune SRL, în anul 2009, 31 de amenzi în cuantum total de 395.000 de lei, în 2010 - 6 amenzi în cuantum total de 85.000 de lei, în 2011 - 13 amenzi în cuantum de 440.000 de lei, iar în 2012 (până la 28 martie 2012, data intrării în insolvenţă) - 2 amenzi în cuantum 250.000 de lei (aceste două amenzi au fost contestate în instanţă).

Pe de altă parte, după data de 28 martie 2012 şi până la sfârşitul anului 2012 (data intrării în insolvenţă a Ocram Televiziune SRL, n.r.), CNA a mai aplicat televiziunii lui Dan Diaconescu 4 amenzi în cuantum total de 280.000 de lei, dintre care 3 au fost contestate în instanţă. Nici pentru aceste sancţiuni, OTV nu a făcut la CNA dovada achitării lor.

Toate sancţiunile aplicate de CNA merg la bugetul de stat.

Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus că a propus retragerea licenţei postului OTV pentru că această televiziune a făcut "un abuz unic" în istoria CNA şi în istoria României, respectiv a solicitat instanţei şi a şi primit atribuirea calităţii de "consumator captiv în raport cu CNA".

"A fost un abuz unic în istoria CNA şi, dacă mă întrebaţi, tot jurnalistic vorbind, în istoria României. OTV s-a dus şi a solicitat, în iunie 2012, la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, atribuirea calităţii de consumator captiv în raport de CNA - nu aţi mai auzit, cred, aşa ceva până astăzi - şi prelungirea duratei valabilităţii licenţei după data de 28 martie 2013,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum o ora
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum o ora
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum o ora
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Maia Sandu, după ce ansamblul Hecenii a ocupat locul 3 la ”Românii au talent”: Aţi făcut Moldova mândră!

HotNews acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a afirmat că ansamblul Hecenii, care a ocupat locul 3 la show-ul ”Românii au talent”, au făcut Republica Moldova mândră, potrivit News.ro. Ansamblul HeceniiFoto: Captura Pro TV ”Felicitări, Hecenii, pentru bucuria pe care aţi a

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum o ora
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°