Firma care gestionează transportul public din Giurgiu riscă să îşi înceteze activitatea din cauza neproductivităţii. SC Tracum SA a reprezentat de cele mai multe ori povară pentru consiliul local, instituţia în subordinea căruia se află. Proasta gestionare, concurenţa neloială şi leasingul pentru cele cinci autobuze achiziţionate în anul 2008 stau la baza ineficienţei societăţii.
Peste 400.000 de lei datorii acumulate în ultimii ani, creanţe nerecuperate şi pierderi de cel puţin 15.000 de lei lunar reprezintă imaginea actuală a SC Tracum SA, firma care se ocupă de transportul public în municipiul Giurgiu.
Nemulţumit de situaţia în care se află firma, primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu a cerut până la sfârşitul acestei luni un raport complet asupra managementului firmei. În cazul în care nu vor fi găsite soluţii pentru remedierea situaţiei, primarul nu a exclus varianta încetării activităţii.
Au declarat război concurenţei neloiale
Ovidiu Andrei, directorul Tracum, recunoaşte situaţia delicată în care se află societatea însă susţine că există soluţii pentru depăşirea acestuia. În opinia acestuia, principalele „găuri” la bugetul societăţii sunt date de concurenţa neloială şi de leasingul pentru 5 autobuze care trebuie plătit până în aprilie 2013.
Conform unei estimări, din cauza concurenţei neloiale, societatea de transport public pierde lunar aproximativ 25.000 de lei. „Din cauza taximetriştilor care vin în staţiile noastre şi ne iau călătorii, pierderile sunt enorme. La nivelul unui an se poate ajunge şi la 300.000 de lei” afirmă directorul Ovidiu Andrei.
Metoda taximetriştilor este una simplă. În momentul în care s-au strâns câţiva cetăţeni într-o staţie de autobuz iar acesta nu se află în apropiere, taximetristul opreşte în faţa oamenilor şi le propune să îi ducă până la destinaţie cu numai 2 lei în care t