Unirea Principatelor a reprezentat un moment culminant al unei miscari nationale de o amploare deosebita. Totul s-a desfasurat sub semnul revolutiei din 1848, care reprezentase, mai ales in ceea ce privise tara Romaneasca, o etapa in care pentru intaia data a fost chemat in arena publica intregul popor sub lozinca libertatii, fratietatii si dreptatii.
Presa revolutionara aparuta in cele trei luni de regim revolutionar, marile adunari si actiuni publice si mai ales programul mobilizator in care se avusese in vedere interesele tuturor categoriilor sociale, contribuisera la schimbari fundamentale de mentalitate.
Ocupatia militara straina si regimul instaurat prin acordul Imperiilor Rus si Otoman nu putusera sterge din memoria colectiva amintirea zilelor revolutionare. La aceasta se adaugase neobosita activitate a fruntasilor revolutionari exilati peste hotare, indemnurile primite prin corespondenta sau prin publicatiile lor, ca si actiunile celor implicati in revolutie si care suferisera, cei mai multi, rigori interne. Nu de mica insemnatate a fost si rasturnarea ce s-a produs in vara anului 1853 pe plan international, nu numai in urma izbucnirii Razboiului Crimeii, dar mai ales prin cuprinderea Europei de Sud-Est si a regiunilor Dunarii de Jos in sfera de interese a marilor puteri apusene. Daca acestea nu se opusesera actiunilor represive ale Rusiei din 1848, de data aceasta, ele intervenisera cu armele si-si manifestau evident dorinta de a cuprinde in perioada urmatoare spatiul Principatelor intr-o arie directa de interes. Nu intamplator un corespondent al "Gazetei de Augsburg" scria in martie 1856 ca "schimbarea rapida care a avut loc in opinia publica din Principate de la inceputul crizei orientale ar putea parea extraordinara daca nu inexplicabila unui strain".
Unirea a aparut romanilor ca un obiectiv fundamental, ca o "cheie de bolta", cum o carac
