A fost o vreme când bucureşteanului îi plăcea să fie galant, să-şi scalde ochiul seara în paharul cu licori de aur ori de rubin, să se dea în vânt după artişti şi să admire fără margini pe câte un cântăreţ la modă, pentru el muzica de local fiind o stare de spirit, iar colţul de mahala, o oază de reverii şi amintiri. Inima Capitalei pulsa până adânc în noapte, lăutarii îndoiau sufletul, oacheşele bucureştence sfâşiau aerul catifelat cu foarfecii ascuţiţi ai râsetelor şi chicotelilor, berbanţii nu se caliceau la pungă, flori şi zâmbete, căci ce poate fi mai păcut decât să fii darnic, tânăr, vesel şi frumos…

Acest suflet candid al bucureşteanului n-a putut fi stins nici de pârjolul războiului, nici de foame şi secetă, dovadă că după iarna ultimului măcel mondial oraşul a reînflorit repede. În sălile de cinematograf cântau în pauză, cel mai adesea cu acompaniament sumar, diverşi cântăreţi foarte populari şi se perindau actori iubiţi de bucureşteni. La Cinematograful «Pache», aflat în preajma fostului cămin studenţesc de pe strada Matei Voievod, cânta cu dezinvoltură şi vervă Petrică Dumitrescu, azi cu totul uitat, pe Griviţei se desfăşura o mică trupă de comici avându-l în frunte pe Sandi-Huşi (viitorul actor Al. Giugaru) şi cu debutantul Puiu Călinescu, la «Trianon» orchestra lui Victor Predescu, la «Moşilor» şi la «Motanul Negru» cânta Ioana Radu, la «Wilson», la «Gogu Scăricică», la «Pajura Neagră» şi «Aro» – Maria Tănase, aiurea jucau trupe ca acelea ale soţilor Florescu, a lui Mişu Ghimpu şi Stamate, ori a lui Thomas (comicul Tomazian de mai târziu) şi alţii. Se glumea, se recitau poezii, în noapte se perindau figuri pitoreşti precum inimitabilul Stan Palanca, poetul de pe Sabar, rege al şpriţurilor şi latifundiar de iluzii, recitând, cocoţat pe masă şi cu arătătorul urcat spre cer, vestita lui Smarandă . La grădinile mai mari, cu lume selectă, se juca t