Pe lângă consecinţele evidente ale crizei economice în industria de real estate, pe care toţi jucătorii de pe piaţă le cunosc deja şi faţă de care sunt mai mult sau mai puţin pregătiţi să reacţioneze (în funcţie de capacitatea financiară a fiecăruia şi de situaţia particulară în care i-a prins criza), recesiunea economică are şi efecte mai puţin transparente, legate de particularităţile executării contractelor de construire în curs de derulare în această perioadă. Avocaţii specializaţi în construcţii primesc din ce în ce mai des solicitări de asistenţă juridică pentru soluţionarea situaţiilor prelitigioase sau devenite deja litigioase, derivate din contracte de construire.

Contractele de antrepriză încheiate în legătură cu dezvoltarea proiectelor imobiliare de anvergură în România din zilele noastre se îndepărtează mult de tradiţionalul contract de construire cu care eram obişnuiţi până nu de mult - întinse pe doar câteva pagini, în conţinutul cărora părţile inserau doar câteva drepturi şi obligaţii esenţiale şi detalii despre termenele contractuale, pentru restul mulţumindu-se să se supună regimului legal aplicabil. Situaţia fericită în care beneficiarul venea cu designul şi bătea palma cu antreprenorul pe un contract forfetar este de mult istorie.

Contractele de construire sunt din ce în ce mai sofisticate şi mai greu de manevrat chiar şi de către avocaţi. Forme de contract împrumutate de afară, bazate la origini pe sisteme de common law, sunt din ce în ce mai uzitate în România. Contractele de antrepriză bazate, de exemplu, pe forme FIDIC, JCT sau NEC au devenit o obişnuinţă pentru avocaţii de real estate.

Din păcate, aceste forme nu sunt întotdeauna adaptate în cel mai inspirat mod şi nu sunt corelate decât parţial (în cazuri fericite) sau chiar deloc cu dreptul român. Condiţiile particulare la contract au (în teorie) rolul de a adapta