Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încălzire pentru Oltchim

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 25 ianuarie 2007 ·

Una caldă – alta rece, deci urmează alta caldă. Pentru a nu ne mai juca precum copiii, să amintim că rulmentistele ne cam pun pe jar. După splendidele evoluţii cu danezele din Copenhaga, a urmat meciul cu Oţelul Galaţi. Au făcut ce au făcut şi ne-au pus nervii la grea încercare. Nu recunoşteam echipa care ne încântase cu puţine zile în urmă. Şi-au dat seama şi elevele Marianei Târcă şi au promis să revină. Prilejul este astăzi la Roma, o formaţie care în acest campionat nu a mai avut evoluţia din cel precedent, când au terminat pe locul V, calificant într-o Cupă europeană. Lipsa unei jucătoare de bază, Demetercă, nu poate constitui o scuză în evoluţia formaţiei pregătită de braşoveanul Liviu Paraschiv. Din păcate, banca tehnică a avut probleme cu încropirea echipei ce a avut rezultate deosebite. Dacă Elena Avădănii se speră să fie recuperată până la principalul meci cu Oltchim, Cosmina Damian va sta pe margine până la sfârşitul campionatului. Gripa a făcut şi ea ravagii în echipă, începând Mariana Târcă şi continuând cu unele jucătoare.

Cu HCM Roman nu va fi uşor. Este o echipă arţăgoasă, „ştie cu mingea”, fapt pentru care fetele au fost atenţionate. În coasta rulmentistelor se află clujencele, care aşteaptă orice deraiere a campioanei. Obiectivul este unul singur: victoria.

Meciul a fost prevăzut pentru sâmbătă, când are loc întreaga etapă, dar la solicitarea formaţiei de sub Tâmpa are loc astăzi pentru a avea mai mult timp la dispoziţie pentru pregătirea meciului cu Oltchim.

Dacă Elena Avădănii a reluat antrenamentele de acum două zile, durerile dorsale atenuându-se, au apărut alte probleme la echipă. Vita Mukhina acuză probleme lombare, Makarenko şi Ylmaz probleme digestive, punându-se sub semnul întrebării deplasarea la Roman.

Rulmentistele vor face deplasarea cu un lot restrâns de 11 jucătoare: Ionica Munteanu, Mihaela Blaga, Cristina Ne

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 20 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 32 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 32 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°