Forţele de ordine ucrainene au trecut în noaptea de marţi spre miercuri de baricadele plasate protestatarii care susţin proiectul european, încercând dispersarea acestora şi îndepărtarea amplasamentelor improvizate de manifestanţi, potrivit AFP.
Sprijinindu-se pe o decizie luată de autorităţile judiciare şi cerând manifestanţilor să rămână calmi, forţele de ordine destinate special pentru aceste proteste, vegheaţi de pe margine de câteva sute de colegi ai lor, au intrat în interiorul pieţei la ora locală 2.00. Aceştia au îndepărtat mai multe corturi care erau puse în piaţă.
„Nu facem nici un rău!”, a fost unul din mesaje transmise la un megafon de cântăreaţa Ruslana, cea care s-a alăturat protestatarilor, în timp ce mulţi din cei aflaţi în Piaţa Independenţei au cântat imnul naţional al Ucrainei., potrivit publicaţiei franceze „Le Monde”.
Chiar dacă noaptea de marţi spre miercuri a fost marcată şi de mai multe schimburi de replici acide între protestatari şi poliţie, mai multe sute din cei susţinătorii pro-europeni au ales să rămână în Piaţa Independenţei, în ciuda temperaturii scăzute de minus şapte grade.
Una din măsurile de răspuns ale autorităţilor a fost închiderea staţiilor de metrou din această zonă, motivul oficial fiind o ameninţare cu bombă.
Intervenţia forţelor de ordine din această seară vine chiar dacă zilele trecut şefa diplomaţiei, Catherine Ashton, a fost în Ucraina, unde a făcut apel la calmul forţelor de ordine, acestea fiind cele care pun, într-o mare măsură, presiune pe protestatari.