Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Fiscal critică şi a doua rectificare bugetară

Publicat in Ziarul Financiar, luni 22 noiembrie 2010 ·

Consiliul Fiscal a criticat şi a doua rectificare bugetară din acest an, susţinând printre altele că majorarea substanţială a fondului de rezervă cu 1,6 mld. lei, destinată şi plăţii arieratelor, nu este detaliată pe destinaţii.

"În conformitate cu principiul transparenţei, Consiliul Fiscal recomandă detalierea alocărilor suplimentare destinate Fondului de rezervă bugetară în documentele care însoţesc proiectul de rectificare, precizând suma care urmează a fi utilizată pentru plata arieratelor (eventual o defalcare pe ordonatori)", se spune în opinia Consiliului Fiscal cu privire la proiectul de rectificare a bugetului pe anul 2010.

Consiliul apreciază că ar fi bine-venită stabilirea de criterii clare pe baza cărora va fi repartizat acest fond în vederea evitării alocărilor discreţionare, precum şi publicarea periodică a soldului Fondului de rezervă bugetară şi a destinaţiilor pentru care este distribuit.

Consiliul Fiscal mai arată că nu este precizată clar suma avută în vedere pentru plata arieratelor şi motivul pentru care sumele respective nu au fost alocate direct ordonatorilor de credite la nivelul cărora se înregistrează plăţi restante şi care au responsabilitatea plăţii acestora. Reducerea arieratelor până la eliminare a fost principala solicitare a FMI astfel încât statul să nu mai acţioneze ca un factor de blocaj financiar în economie. Deşi statul a plătit unele datorii către sectorul farma, la sfârşitul lunii septembrie arieratele la bugetul consolidat totalizau 1,52 mld. lei, cu circa 700 mil. lei peste ţinta stabilită cu FMI.

Consiliul Fiscal atrage atenţia Guvernului că mecanismul de stingere "în lanţ" a unor arierate bugetare, în sumă de 250 mil. lei, -prin transferarea din bugetul de stat către bugetele locale şi mai departe către anumite companii de stat sau unităţi publice pentru ca acestea să îşi achite obligaţiile bu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 41 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°