Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga I: Pandurii şi Petrolul şi-au sigurat prezenţa în cupele europene la capătul unor meciuri cu probleme

Publicat in Antena 3, joi 30 mai 2013 ·

Pandurii Tg. Jiu şi Petrolul Ploieşti vor reprezenta România în viitoarea ediţie a Europa League, în timp ce Astra Giurgiu va trebui să aştepte deznodământul finalei de Cupă pentru a afla dacă va evolua în Europa.

Atât Pandurii, cât şi Petrolul au remizat pe teren propriu în ultima etapă a Ligii I, ambele cu acelaşi scor, 1-1, în meciurile cu Astra, respectiv Gaz Metan Mediaş, cele două partide fiind marcate de probleme de arbitraj şi incidente între jucători.

La Tg. Jiu, Astra avea doar varianta victoriei pentru a fi sigură de prezenţa în cupele europene, iar giurgiuvenii au intrat la pauză în avantaj, graţie golului marcat de Bukari în minutul 33.

Gazdele au reuşit însă să egaleze în minutul 56, prin nou intratul Lemnaru, dar jucătorii Astrei au toate motivele să se simtă nedreptăţiţi, pentru că, patru minute mai târziu, Alexandru Tudor nu a acordat penalty la un henţ evident comis în careu de Viera.

Rezultatul a rămas neschimbat până la final, astfel că Pandurii încheie campionatul pe locul 2 şi obţine în premieră calificarea în cupele europene, fanii gorjenilor invadând terenul de joc după ultimul fluier al lui Tudor.

În schimb, Astra are nevoie de o victorie a Petrolului în finala Cupei României pentru a putea juca în viitoarea ediţie a Europa League.

Meciul de Ploieşti dintre Petrolul şi Gaz Metan s-a terminat cu şase eliminaţi, doi de la gazde, patru de la oaspeţi, şi un gol marcat de echipa pregătită de Cosmin Contra în al 12-lea minut de prelungire, dintr-un penalty discutabil.

Hamza a transformat lovitura de pedeapsă acordată de Sebastian Colţescu şi a anulat astfel avantajul luat de medieşeni în finalul primei reprize, atunci când Vitinho l-a învins pe Bornescu.

Portarul ploieştenilor avea să fie cel care a declanşat scandalul de la mijlocul reprizei secunde,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Peter Szijjarto este la Minsk. Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarus pentru construirea unui reactor nuclear

News.ro acum 2 ore
Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarusul, ţară aliată cu Rusia şi supusă sancţiunilor europene, pentru a contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Ungaria, a anunţat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, a

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Israelul afirmă că mai are nevoie de cel puțin 7 luni pentru a încheia războiul din Fâșia Gaza

HotNews acum 2 ore
Războiul dus de Israel în Fâşia Gaza pentru lichidarea grupării islamiste Hamas şi care a provocat până în prezent peste 36.000 de morţi în rândul palestinienilor va dura cel puţin până anul viitor, a declarat consilierul israelian pentru securitate

Justiţia spaniolă refuză să claseze ancheta pentru corupţie ce o vizează pe soţia premierului Pedro Sanchez / S-ar fi întâlnit cu proprietarul companiei Air Europa când negocia cu guvernul un ajutor public în plină pandemie

G4Media acum o ora
Justiţia spaniolă a respins miercuri o cerere a Parchetului ce preconiza clasarea anchetei pentru corupţie care o vizează pe soţia prim-ministrului Pedro Sanchez, susţinând că există elemente „suficiente” care să justifice continuarea investigaţiilo

Ciucă: Rămâne o guvernare PSD-PNL pentru că, indiferent de rezultat, rezultatul la alegeri va fi cel mai bun sondaj pentru partidele politice din România

News.ro acum 23 minute
Liderul liberalilor Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri la Târgu Jiu, că va rămâne o guvernare PSD-PNL şi a adăugat că rezultatul la alegeri „va fi cel mai bun sondaj pentru partidele politice din România”. „Ce consider eu important este nevoia de res

Ministrul Agriculturii: Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic va fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri

HotNews acum 2 ore
Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic decât cel achiziţionat ulterior de către retailer din import ar putea fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de act normativ la care se lucrează în Ministerul Agriculturii, a

Doi angajaţi ai unei firme care se ocupă cu pariuri sportive, suspectaţi că au modificat manual cotele unor pariuri pentru a câştiga. Prejudiciul estimat în dosar este de 750.000 de lei

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi în funcţia de referenţi statisticieni de specialitate în cadrul unei firme care are ca obiect de activitate pariurile sportive sunt cercetaţi pentru fraudă informatică în formă continuată, fiind suspectaţi că au modificat manual cotele

Polonia acceptă ca Ucraina să atace teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează: ”Nu există restricții asupra armelor pe care le-am trimis”

G4Media acum 2 ore
Vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, a confirmat miercuri că Ucraina este liberă să folosească cum doreşte împotriva teritoriului rus armele pe care i le oferă Polonia şi le-a cerut celorlalte state ce furnizează ajutor militar Kievul

Vremea

București
acum

19°
mie.

12°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/20°
joi

14°/21°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/27°