Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Candidat la europarlamentare în luptă pentru autonomia Transilvaniei. "Dăm un semnal clar pentru politicienii din România şi UE!"

Publicat in CityNews Alba, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Comunitatea Autonomy for Transylvania a anunţat că doreşte să prezinte un candidat independent pentru alegerile europarlamentare din 2014. Prin această propunere, comunitatea vrea să obţină o cât mai bună susţinere externă a autonomiei Transilvaniei.

Potrivit unui comunicat al Ligii Transilvania Democrată, "ideea este foarte bună şi extrem de necesară, în perspectiva luptei pe care noi transilvănenii o vom duce, pentru a obţine o cât mai bună susţinere externă a autonomiei Transilvaniei". Comunitatea cere, astfel, sprijinul tuturor organizaţiilor autonomiste sau federaliste.

"Liga Transilvania Democrată consideră că este momentul ca românii ardeleni, maghiarii şi secuii ardeleni, saşii şi şvabii ardeleni, să dovedească tuturor, că pot fi solidari şi uniţi, pentru o cauză comună şi anume obţinerea autonomiei Transilvanei. Susţinerea unui candidat independent la alegerile parlamentare europene din 2014, de către cele trei naţionalităţi principale ale Transilvaniei, va fi un semnal clar, pentru toţi politicienii din Uniunea Europeană şi România, că doleanţele noastre nu mai pot fi ignorate, mai mult, va fi o dovadă de netăgăduit a identităţii noastre comune de transilvăneni!", se mai arată în comunicat.

Liga Transilvania Democrată a mai anunţat că se va implica şi din punct de vedere logistic pentru a obţine numărul necesar de semnături.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum o ora
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 27 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 9 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 12 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 12 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Lucia Moraru, văduva marelui actor Marin Moraru, a murit. Timp de 41 de ani a fost vocea Radio România

Cancan acum 9 ore
Doliu în lumea radioului românesc! Lucia Moraru, văduva marelui actor Marin Moraru, s-a stins din viață. Cuplul a fost împreună pentru mai bine de 50 de ani. Veste tristă în lumea radioului românesc! Jurnalista Lucia Moraru s-a stins din viață după

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 10 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 12 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Judecătorul îl amendează din nou pe Trump în procesul penal şi îl avertizează că va face închisoare

Mediafax acum 13 ore
Judecătorul Juan Merchan a declarat că cele nouă amenzi de 1.000 de dolari pe care le-a impus până acum nu par să îl descurajeze pe Trump să încalce ordinul de interdicţie, care îi interzice să facă comentarii publice despre juraţi, martori şi famil

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°