Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din ciclul "nu ne vindem ţara”: premierul Orban nu vrea ca străinii să cumpere teren agricol în Ungaria

Publicat in Jurnalul, duminică 14 octombrie 2012 ·

Premierul ungar, Viktor Orban, a anunţat că o nouă legislaţie va intra în curând în vigoare care vizează să împiedice străinii să cumpere terenuri agricole în Ungaria.

Şeful Guvernului de la Budapesta a anunţat noua măsură sâmbătă, în cadrul unei reuniuni a tinerilor fermieri, şi a precizat că odată intrată în vigoare legislaţia, investitorii străini nu vor mai putea achiziţiona terenuri arabile, dând asigurări că reguli similare se aplică în ţări precum Franţa sau Austria.

Întoarce pagina

Cu ocazia congresului tinerilor membri ai Asociaţiei ungare de Agricultură care s-a desfăşurat la Cegel,  Viktor Orban şi-a anunţat intenţia de a moderniza sectorul agricol pentru a întoarce pagina agriculturii socialiste. " 2013 va aduce schimbări în agricultura ungară, aşa cum nu s-a mai întâmplat în ultimii 50-100 de ani”, a adăugat el.

Orban a precizat că proiectul de lege, în dezbatere în Parlament, ar proteja terenul arabil de speculanţi şi bancheri şi ar promova deţinerea de terenuri de către fermierii mici şi mijlocii în detrimentul marilor fermieri.

Legea va permite de asemenea recuperarea "terenurilor furate prin intermediul contractelor de cumpărare îndoielnice”, potrivit şefului Guvernului ungar, care a declarat că aceste contracte litigioase ar trebui revizuite şi, dacă este cazul, anulate. Guvernul de la Budapesta a decis de asemenea crearea unei bănci agricole publice pentru agricultori şi construirea unui nou sistem de irigaţii în întreaga ţară, a adăugat Viktor Orban.

UE e de vină

Pe de altă parte, într-o emisiune a postului public de radio din Ungaria, Viktor Orban a declarat că măsurile de ajustare bugetară anunţate recent de Guvernul său vor fi aplicate în mare parte din cauza Comisiei Europene. "Există o dispută între noi şi Bruxelles şi noi spunem că acel buget pe care l-am pregătit va menţine sub 3% defic

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 2 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Jigniri la distanță între Biden și Trump: ”Un ratat dezechilibrat/Dispari, Joe!”

Ziare.com acum 3 ore
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un ”escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători ai armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept ”dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 3 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum o ora
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 12 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°