Chiar a venit vara. Si canicula. O evadare turistica intr-o zona ascunsa peste zi binisor soarelui ar fi potrivita. Mai cu seama zbughind-o in zori din urbea inca adormita. Dar incotro? De iscodit mintea dupa vreo premiera sau de multumit cu ceva bine cunoscut, admirabil, indragit? Si, si! Cum asa? Simplu, premiera absoluta pentru ortaci, o scuzabila si draga recidiva pentru mine.
Intalnirea si plecarea din Baia Mare - la ora 5. Directia - Somcuta Mare, Dealul Mesteacan, Rastoci, Cuciulat, Clit, cu retur prin Lozna. Racoare. Joase neguri plutind magic, dupa Recea, in lunca Lapusului si-n continuare in cea mai ingusta a vaii Barsau, spre Buciumi si Valea Chioarului. Strasuri portocalii-sangerii prevestesc rasaritul deasupra Boiului Mare si Mesteacanului. Compacta marea alba de neguri deasupra Somesului, intre Perii Vadului - Rastoci si in aval spre Ciocmani - Surduc. Vagi siluete de pomi fructiferi, culmi impadurite si undeva mai la sud-vest, deasupra lor, modest, Pietrosul Salajului punctand ca un far chior destinatia noastra. Umiditatea e atat de crescuta virand din soseaua spre Dej la dreapta si intrand in Rastoci, incat picaturile de apa aglutineaza in imense broboane pe parbriz.
Inventariem doar superba biserica de lemn, monument istoric, ingenios restaurata destul de recent din Rastoci, mai apoi o casuta traditionala a unei babute, acoperita cu paie, cu prispa si peretii „murluiti” cu lut, spoita in albastru. Lumina e atat de neprielnica incat oprim s-o vedem abia dupa-amiaza, la intoarcere , atunci soarele scaldand-o orbitor in dogoritoarea-i lumina.
Intrarea pe valea Clitului
Ceata se-ndeseste, facandu-ne sa ne intrebam daca nu ar fi fost mai bine sa fi pornit cu un ceas mai tarziu, pentru a putea admira orizonturile salajene dragi. Acum nu vedem nimic, niciunde-i avanpostul „gresos”, ca un cuib vulturesc, de la
