Companiile româneşti care vând produse şi servicii în afara ţării, dar şi cele importatoare se pot proteja de fluctuaţiile cursului de schimb. Instrumentele de hedging permit exportatorilor autohtoni să-şi apere investiţiile, aşa cum fac firmele străine. Bancherii explică mecanismul.

Imediat ce moneda naţională se înscrie pe un trend de apreciere, exportatorii încep să intre în panică şi să invoce puterile BNR în a controla cursul. Bancherii, pe de altă parte, alături de banca centrală, spun că firmele româneşti pot folosi instrumente de protecţie împotriva riscului valutar, sau aşa-numita operaţiune de hedging. Aceasta fie asigură un preţ fix pentru mărfurile sau produsele financiare (inclusiv valute sau rate de dobândă) ce urmează a fi vândute sau cumpărate în viitor, fie un nivel maxim pentru preţul de cumpărare sau minim pentru preţul de vânzare.

Citiţi şi:

Urban: România este paradisul financiar-fiscal al băncilor

„Dacă o companie are de cumpărat dolari americani contra euro la o dată viitoare, pentru a onora un contract comercial, ea poate încheia o operaţiune de hedging, efectuând încă de astăzi cumpărarea printr-o tranzacţie forward", arată economiştii UniCredit Ţiriac Bank.

Asigurare pentru curs

Potrivit acestora, beneficiul real pentru companie este faptul că îşi asigură un nivel cert de curs. Astfel, îşi poate stabili pe baze raţionale preţurile, cunoscându-şi cu certitudine marja comercială obţinută din activitatea sa şi nepermiţând eventualelor fluctuaţii de curs să-i diminueze marja netă de profit cu câteva procente. Şi economistul-şef al ING, Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, spune că primul instrument la îndemâna exportatorului - care este expus riscului de a vinde valuta încasată la un preţ tot mai mic - este contractul forward.

Să presupunem că firma „X" din România încheie la începutul anului