Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contractul de finanţare a sediului Filarmonicii Braşov a fost semnat

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 11 iulie 2011 ·

Lucrările vor începe în această toamnă şi vor fi finalizate în 20 de luni

Pentru prima oară din istoria sa, Filarmonica Braşov va avea un sediu propriu. Acesta va fi în locaţia fostului cinematograf Patria, clădire care va fi reabilitată total, extinsă şi amenajată la cele mai înalte standarde în special din punct de vedere al acusticii. La sfârşitul săptămânii trecute a fost semnat, la Braşov, contractul de finanţare de către primarul George Scripcaru şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. La eveniment a participat şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. „Acest proiect este unul deosebit de important pentru Braşov. Este însă unul foarte dificil, din punct de vedere al acusticii sălii. A fost foarte greu să găsim un specialist care să ne îndrume astfel încât să putem realiza o sală de calibru în domeniu”, a spus primarul George Scripcaru.

Fondurile realizării acestui sediu sunt nerambursabile în procent de 98%, proiectul fiind prins în Planul Integrat de Dezvoltare al Braşovului şi depus pe Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere. Valoarea totală a proiectului este de 11 milioane de lei, din care nouă milioane de lei reprezintă partea nerambursabilă direcţionată prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. „Deja a devenit o obişnuinţă să vin la Braşov pentru a semna un contract de finanţare. Suntem la al patrulea pe Planul Integrat de Dezvoltare, a căror valoare se ridică la 13,5 milioane de lei. Iar în perioada următoare vor fi contractate şi celelalte. Nu vreau, însă, să ratez ocazia de a le reaminti tuturor beneficiarilor că este responsabilitatea lor de a respecta legislaţia privind achiziţiile publice, să nu ajungem în cazuri precum Consiliile Judeţene Teleorman, Buzău sau Ilfov”, a subliniat ministrul Elena Udrea.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident

Mediafax acum 19 minute
UPDATE Ce ştim Un elicopter care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un incident, a anunţat duminică agenţia de presă iraniană Tasnim. Elicopterul făcea parte dintr-un convoi de trei elicoptere. Două dintre acest

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 41 minute
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

News.ro acum 22 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat, duminică, din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiul, după două ore. „Deţinutul Szenderszki

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Cine este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu

Cancan acum 44 minute
Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș, a avut parte de un sfârșit tragic. A fost ucisă de iubitul ei, într-un apartament din Sibiu, sâmbătă, 18 mai 2024. Nu a mai avut nicio șansă în fața geloziei tânărului de 24 de ani din Sibiu, care s-a năp

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 3 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum 2 ore
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°