Acum 78 de ani, armata a deschis focul împotriva greviştilor care protestau contra guvernului naţional-ţăranist. Bilanţul a fost de 7 morţi şi 30 de răniţi. Vă prezentăm aspecte puţin cunoscute despre instigarea la grevă şi represiune, despre eroi autentici şi despre impostori.
În luna februarie 1933, Guvernul român s-a confruntat din plin cu efectele sociale ale marii crize economice mondiale. Printre muncitorii ceferişti şi petrolişti a izbucnit un val de greve care a luat prin surprindere administraţia naţional-ţărănistă condusă de Alexandru Vaida-Voevod. Primul-ministru a preferat să introducă starea de asediu în locul discuţiilor cu sindicaliştii, provocând iritarea acestora.
La Atelierele CFR Griviţa din Bucureşti, "sindicatul roşu", controlat de comunişti, a decis să ignore măsurile puterii şi să protesteze faţă de austeritate. Gheorghe Gheorghiu-Dej, unul dintre liderii sindicatului comunist, a trimis emisari la Cluj pentru a obţine suportul ceferiştilor de acolo şi a colecta fonduri necesare grevei.
În secret, "sindicatul roşu" de la CFR Griviţa a organizat un "comitet de fabrica" la 13 februarie 1933, alcătuit din 250 muncitori. Acesta era condus de două comitete executive compuse din comunişti. Ideea "comitetului de fabrică" era respinsă cu desăvârşire de autorităţi, deoarece acesta avea ca model sovietele bolşevice care au funcţionat în 1917 în Rusia. Guvernul accepta la negocieri doar repezentanţii sindicatelor social-democrate înregistrate oficial.
În noaptea de 14 spre 15 februarie 1933, autorităţile au decis să-i aresteze pe liderii "sindicatului roşu" de la CFR Griviţa. Până atunci Guvernul ezitase să ia măsuri contra comuniştilor ceferişti, deoarece nu dorea să tensioneze şi mai mult starea de spirit a muncitorilor. Însă prin crearea în secret a "comitetului de fabrică", si
