Sarmale, chiperi umplut (ardei umplut - n.n.), cartoafe în sobă, năut, boghi... Lui Moş Nichita îi strălucesc ochii când vorbeşte despre felul în care se gătea, pe vremuri, în satele româneşti din sudul Basarabiei.

"Iaca, dintr-astea se făceau pe-atunci! Unii mai prindeau peşte-n ghiol, alţii mai tăiau o păsare, o junincă... Îmi amintesc că mama cocea pâine; dacă erau familii mari, se făcea pâine tot la două zile. Era câte un cuptor în fiecare gospodărie."

FAMILIA UNITĂ

Stăm de vorbă - despre ce însemna gospodăria basarabeană, cu câteva decenii în urmă -, cu bătrânul Nichita Culcia, român din Erdec-Burnu, sat ridicat pe locul unde, cu o jumătate de mileniu în urmă, Ştefan cel Mare "topise" oastea turcească, în bătălia de pe malul lacului Cătlăbuga. "Mâncarea era din aceea, de-a noastră, cum am pomenit-o. Nu se cumpăra de la magazin, ca acu', se făcea acasă totul. Fiecare gospodar avea oaie, avea vite, avea cal... Când se duceau la câmp, băiatul mâna calul, iar tată-su ducea plugul. Toţi mergeau într-un cuvânt. Dar acum, unu-i într-o parte şi altul într-alta... «Pe vremea românilor» (de la Marea Unire până la pactul Ribentropp-Molotov), trăiau şi câte două-trei nurori în casă şi nu exista gâlceavă. Cum aşa? Păi, bătrânul era stăpân. Până se ridicau casele băieţilor care se însurau, trăiau toţi în pace şi linişte. Se ajutau unele pe altele, iar nu se încurcau... Alt caz: să zicem că avea un părinte două fete... La cea mai frumoasă îi dădea un hectar zestre, dar la cea urâtă, îi dădea două hectare, ca să se mărite şi să-şi facă rostul şi ea. Atunci, pământul juca un rol, dacă mă înţelegeţi..."

GĂTITE "ÎN SOBĂ"

"C-am fost la ucraineni, c-am fost la ruşi, mâncarea noi nu ne-am schimbat-o", zice Moş Nichita. Trei elemente identitare au românii basarabeni din Bugeac: "vorba (limba - n.n.), portul şi bucatele". Cei din