Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Factura la gaze explodează din ianuarie

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 4 octombrie 2008 ·

Cauze: preţul de import, amânarea din octombrie şi devalorizarea leului. Decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) de a nu majora tarifele gazelor pentru populaţie în octombrie va însemna un dezastru încă de la începutul anului viitor. Sursa: Reuters

Asta pentru că preţul gazului provenit din Federaţia Rusă va continua să crească, iar costurile pe care ANRE nu le-a recunoscut în octombrie se vor adăuga celor din ianuarie. Pe 1 octombrie era prevăzută „în cărţi“ o creştere de 5% a preţurilor, motiv pentru care guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare pentru încălzire mai mari cu 18%, din care 12,5% pentru a acoperi majorarea efectuată la 1 iulie.

Totodată, Ministerul Muncii, iniţiatorul actului normativ referitor la ajutoare, menţiona în nota de fundamentare că, la 1 ianuarie 2009, este estimată o creştere cu 10% a preţurilor plătite de populaţie pentru consumul gazelor.

Conform unui document ANRE referitor la evoluţia gazelor în trimestrul patru, mia de metri cubi de gaze este mai scumpă cu 8,8% faţă de trimestrul anterior. Costul amestecului de gaze interne şi din import, inclusiv al serviciilor de transport şi de înmagazinare, la intrarea în sistemul de distribuţie este de 862 lei pe mia de metri cubi, faţă de 792 de lei.

CONTEXT

Ruşii majorează în continuare preţul

Cu toate că barilul de ţiţei a cunoscut în ultima perioadă o scădere, preţul gazului rusesc continuă să crească, întrucât efectele cotaţiei se vor vedea de-abia după şase luni. Oficialii ANRE au motivat decizia de a nu majora preţul reglementat prin fluctuaţiile care se resimt pe piaţa petrolieră.

„Decalajul faţă de evoluţia barilului este de 4-6 luni pentru preţul gazelor, astfel că vârful atins de ţiţei în iulie se va reflecta în ultimul trimestru din 2008 şi în primele luni ale anului v

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 25 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 37 minute
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum o ora
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 3 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

The Weeknd donează 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Cântăreţul The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru a furniza alimente în Fâşia Gaza. Donaţia, prin intermediul fondului său umanitar XO, va permite trimiterea a 18 milioane de pâini către familiile din Gaza, informează BFM TV. Donaţia a fost

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°