dr Lucian Burlea Conducerea Spitalului Cai Ferate a organizat concurs pentru ocuparea postului de director financiar contabil, dupa ce Dinu Chirculescu a fost demis din aceasta functie. Ieri, dupa ultima proba de concurs, postul a fost ocupat de Adriana Amaritei, in varsta de 59 ani, fostul sef al Trezoreriei judetene. Concursul a constat in doua probe, scris (test grila) si interviu.
La prima proba, Adriana Amaritei a obtinut nota 9,80, iar la proba a doua aceasta a luat nota 9,00. "Consider ca este o achizitie importanta pentru spitalul nostru. Din CV-ul doamnei mi-am dat seama ca are o experienta vasta in domeniu. Contez pe aceasta experienta anterioara in organizarea serviciului financiar contabil si tuturor activitatilor pe care le are prin fisa postului", a declarat dr. Lucian Burlea, manager la Spitalul Cai Ferate. In urma unui control efectuat de Corpul de control din cadrul Ministerului Transporturilor la Spitalul Cai Ferate (CF), directorul financiar contabil, Dinu Chirculescu, a fost demis din functie. Reprezentantii ministerului au descoperit o serie de nereguli in organizarea si functionarea controlului financiar preventiv, dar si alte nereguli care intrau in atributiile directorului financiar contabil, Dinu Chirculescu. Din cauza acestor nereguli, reprezentantii ministerului l-au demis pe directorul financiar contabil.
dr Lucian Burlea Conducerea Spitalului Cai Ferate a organizat concurs pentru ocuparea postului de director financiar contabil, dupa ce Dinu Chirculescu a fost demis din aceasta functie. Ieri, dupa ultima proba de concurs, postul a fost ocupat de Adriana Amaritei, in varsta de 59 ani, fostul sef al Trezoreriei judetene. Concursul a constat in doua probe, scris (test grila) si interviu.
La prima proba, Adriana Amaritei a obtinut nota 9,80, iar la proba a doua aceasta a luat nota 9,