Te trezeai mult mai devreme decât ar fi fost nevoie, asta dacă reuşeai să dormi, din cauza emoţiilor. Apoi îmbrăcai uniforma scrobită, care mirosea a nou şi a proaspăt. Luai ghiozdanul în spate şi plecai, singur sau însoţit de părinţi. Aveai un sentiment ciudat de teamă şi de bucurie, poate şi, puţină mândrie.
Era prima zi de şcoală.
Din tot acest scenariu nu trebuia să lipsească buchetul de flori pentru tovarăşa. Era o dovadă de respect. Singura pe care am acceptat-o de-a lungul timpului, chiar dacă mama, uneori, îmi atrăgea atenţia că o s-o fac de râs, că alţi copii îşi arată respectul cu bijuterii, bibelouri, vreun carton cu prăjituri.
O singură dat am făcut rabat de la verticalitatea mea şi i-am cumpărat unei învăţătoare o cutie cu o prăjitură de ciocolată! Şi atunci împinsă de la spate de bunica mea (care, fie vorba între noi, nu a mai avut bani să-mi dea să-mi iau şi eu o prăjitură din aceea!)
Pentru mine, prima zi de şcoală va rămâne, normal, 15 septembrie. Era un reper.
Anul acesta, profesorii nu mai au voie să primească flori. Chiar îmi pare rău. Florile acelea, adunate în braţele învăţătoarei sau ale dirigintei, mai linişteau un pic emoţionata inimioară a copilului. Umanizau prima zi de şcoală.
Te trezeai mult mai devreme decât ar fi fost nevoie, asta dacă reuşeai să dormi, din cauza emoţiilor. Apoi îmbrăcai uniforma scrobită, care mirosea a nou şi a proaspăt. Luai ghiozdanul în spate şi plecai, singur sau însoţit de părinţi. Aveai un sentiment ciudat de teamă şi de bucurie, poate şi, puţină mândrie.
Era prima zi de şcoală.
Din tot acest scenariu nu trebuia să lipsească buchetul de flori pentru tovarăşa. Era o dovadă de respect. Singura pe care am acceptat-o de-a lungul timpului, chiar dacă mama, uneori, îmi atrăgea atenţia că o s-o fac de râs, că alţi copii îşi arată respectul cu bijuterii, bibelouri, vreun