Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevă de 15 ani, în comă după ce a încercat să fugă din internat coborând pe cearceafuri legate şi a căzut de la etaj

Publicat in Gandul, vineri 13 decembrie 2013 ·

O elevă de 15 ani de la un liceu din Bacău a ajuns în comă la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce a căzut de la etajul al doilea al internatului unităţii de învăţământ, în timp ce încerca să coboare de la fereastră legând mai multe cearşafuri pentru a se prinde de acestea.

Fata este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" din Bacău, fiind cazată la internatul unităţii de învăţământ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În noaptea de joi spre vineri, eleva a încercat să fugă din internat împreună cu o colegă de cameră, acestea legând mai multe cearşafuri între ele pentru a putea coborî pe fereastră de la etajul al doilea al unităţii.

După ce a ieşit pe fereastră şi a reuşit să coboare un etaj, eleva de 15 ani nu a mai avut puterea să se ţină cu mâinile de cearşafuri şi a căzut de la câţiva metri înălţime.

"Din ceea ce am reuşim să aflăm până acum, am înţeles că eleva a căzut în cap şi în umăr, de la etajul întâi. Cealaltă fată reuşise să coboare şi o aştepta jos, ceea ce probabil a încurajat-o şi mai mult pe fata de 15 ani. Este neplăcut ceea ce s-a întâmplat. Nu ştiu ce le-a determinat pe cele două eleve să recurgă la un asemenea mod de a părăsi internatul", a declarat, vineri, directorul Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" din Bacău, Adrian Fuioagă.

Eleva de 15 ani a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, medicii fiind rezervaţi în prezent în privinţa şanselor de supravieţuire ale fetei.

"Pacienta este internată la secţia de Terapie Intensivă, cu fractură de bază de craniu şi în comă profundă. Starea elevei este gravă, prognosticul fiind rezervat în momentul de faţă", a precizat directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Ţaga.

Eleva de 15 ani este din localitatea Dealu Morii, fiind cazată în internatul Colegiului Tehnic "Anghel Saligny" pentru a nu face zilnic naveta cu aut

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 5 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 3 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°