Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frigul a îmbolnăvit peste 1.000 de brăileni

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

În doar câteva zile 1.009 persoane au ajuns la doctor din cauza infecţiilor respiratorii şi a pneumoniilor. Răcirea bruscă a vremii a dus la dublarea numărului de infecţii respiratorii, de la o săptămână la alta. Sute de persoane s-au ales cu viroze şi pneumonii, unele dintre ele ajungând chiar pe patul de spital.

Din datele de la Direcţia de Sănătate Publică rezultă că în ultimele şapte zile, la Brăila, s-au înregistrat 792 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare dintre care 10 au necesitat internare şi 217 cazuri de pneumonii cu 50 de persoane internate.

„Majoritatea celor afectaţi sunt copii şi persoane în vârstă. La infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, pe grupe de vârstă, avem 94 de cazuri la copii între 0 şi 1 an, 264 de cazuri la copii între 2 şi 4 ani şi 310 cazuri la copii între 5 şi 14 ani", ne-a declarat dr. Andreia Gavrilescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila.

Cam aceeaşi este situaţia şi la pneumonii. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat la copiii de până la 14 ani, 169 de cazuri din totalul de 217. Până acum nu există nicio suspiciune de gripă.

Vaccinare întârziată

Campania de vaccinare împotriva gripei de sezon va începe anul acesta ceva mai târziu, cel mai probabil la începutul lui noiembrie. Motivul este întârzierea licitaţiei pentru achiziţionarea dozelor de vaccin la nivel naţional.

Astfel DSP urmează să primească săptămâna aceasta o sumă de 70.500 de lei pentru achiziţionarea a 6.400 de vaccinuri pe plan local, în limita unui preţ maxim de 11 lei doza.

După încheierea licitaţiei pe plan local, va porni şi campania de vaccinare împotriva gripei, primele pe listă fiind persoanele cu risc maxim de îmbolnăvire adică bătrânii.

„Este vorba despre o primă tranşă de vaccinuri, urmând ca după aceea să mai primim şi de la minister alte d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 39 minute
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 22 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 28 minute
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Southampton a promovat în Premier League cu o victorie la baraj în faţa lui Leeds

Mediafax acum 22 minute
Adam Armstrong a fost cel care a câştigat meciul, golul său din prima repriză fiind suficient pentru a învinge o echipă a lui Leeds care s-a chinuit să dea o replică semnificativă. Rezerva Daniel James a fost cel mai aproape de egalare când şutul să

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 2 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 2 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Ciucă: Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică seară, la Slatina, că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală. ”Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţ

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°