Cosmin Olăroiu a explicat cum a reuşit să „resusciteze“ o echipă ce părea anesteziată, şi să o califice în finala Cupei României. Oli a sărit în apărarea lui Dică, despre care Gigi Becali spusese că va fi dat afară la vară. „Dacă mai critici jucătorii, eu am plecat“, i-a transmis tehnicianul patronului.
Steaua e la un meci de a salva un sezon ce părea compromis total, acum în câteva zile. După 0-0, acasă, cu Braşov, în turul semifinalelor Cupei, a urmat un 0-1, tot pe teren propriu, de această dată în campionat, cu Rapid, şi demisia lui Cârţu.
Olăroiu a preulat echipa pentru finalul stagiunii, însă nici el n-a reuşit să facă minuni după două antrenamente, iar la Mediaş, cu Gaz Metan, roş-albaştrii au apărut a fi tot în comă.La Braşov însă, a ieşit la rampă o echipă metamorfozată. Steliştii au dominat meciul şi au obţinut calificarea în finală, deşi „stegarii" au fost cei care au înscris primii. „La pauză, le-am explicat băieţilor că nu trebuie să intrăm în panică fiindcă nici la 1-0 nu s-au schimbat datele problemei pentru noi. Tot de un gol aveam nevoie pentru calificare şi la 0-0, dar şi la 1-0 pentru Braşov. La cum s-a jucat, eram convins că ne vom califica. Braşov a dat gol dintr-un penalty uşor acordat. În rest, noi am dominat", ne-a spus Cosmin Olăroiu.
Întrebat cum a reuşit să „resusciteze" echipa după partida de la Mediaş în care Steaua n-a avut nicio ocazie, Oli a explicat: „În zilele premergătoare întâlnirii de la Braşov, am vorbit foarte mult cu jucătorii. Am readus entuziasmul printre ei, ceea ce de fapt ne împinge înainte în viaţă. Jucătorii se antrenează cu zâmbetul pe buze. Sunt foarte mulţumit de ei. De la primul antrenament am încercat să le ridic moralul şi au răspuns foarte bine. Simt că progresăm treptat".
L-a potolit pe Gigi
Chiar dacă Nicolae Dică a calificat Steaua în finala Cupei prin golul său de la Braşov,