Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hillary Clinton pentru Ziua Naţională a României. Sărbătoriţi ştiind că Statele Unite vă sunt alături ca partener şi prieten

Publicat in Antena 3, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Secretarul de stat american Hillary Clinton a transmis un mesaj de felicitatre cu ocazia Zilei Naţionale a României. Oficialul american îi îndeamnă pe români să sărbătorească acest eveniment ştiind că Statele Unite le sunt alături "ca prieten şi partener", informează Mediafax.

"În numele preşedintelui Obama şi al poporului Statelor Unite, sunt încântată să transmit cele mai bune urări tuturor românilor cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, la 1 decembrie", transmite secretarul de stat într-un mesaj dat publicităţii de Ambasada Statelor Unite.

"În urmă cu 93 de ani, statul român a fost fondat pe principiile democratice ale libertăţii şi egalităţii, care sunt valorile comune aflate în centrul relaţiei noastre" a comunicat Hillary Clinton în mesajul său.

"Să ştiţi că, în timp ce sărbătoriţi această zi specială alături de familie, prieteni şi de cei dragi, Statele sunt alături de voi ca prieten şi ca partener. Felicitări şi cele mai bune urări de pace şi prosperitate", încheie Clinton mesajul.

Secretarul de stat american Hillary Clinton a transmis un mesaj de felicitatre cu ocazia Zilei Naţionale a României. Oficialul american îi îndeamnă pe români să sărbătorească acest eveniment ştiind că Statele Unite le sunt alături "ca prieten şi partener", informează Mediafax.

"În numele preşedintelui Obama şi al poporului Statelor Unite, sunt încântată să transmit cele mai bune urări tuturor românilor cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, la 1 decembrie", transmite secretarul de stat într-un mesaj dat publicităţii de Ambasada Statelor Unite.

"În urmă cu 93 de ani, statul român a fost fondat pe principiile democratice ale libertăţii şi egalităţii, care sunt valorile comune aflate în centrul relaţiei noastre" a comunicat Hillary Clinton în mesajul său.

"Să ştiţi că, în timp ce sărbătoriţi această zi specială

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum o ora
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Nicuşor Dan, despre o anchetă a DNA în urma unor sesizări a candidatului AUR la Primărie: „Acum patru ani vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, acum opt ani a fost cu Soros”

HotNews acum 27 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a explicat vineri seară, referilor la faptul că DNA ar fi început urmărirea penală în cazul său, în urma unor sesizări făcute de Mihai Enache, candidatul AUR la PMB, că decizia procurorilor anticorupţie e „o chestiune

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 3 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 3 ore
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 10 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum o ora
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

17°
vin.

8°/20°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°