Revin la prima mea documentare in Apus, in vara anului 1970. I-am luat un interviu primarului de atunci al Vienei domnul Felix Slavik. L-am intrebat pe domnul Slavik: "Ce-i deosebeste pe austrieci de nemti?". Zambeste. "Nemtii, imi spune, traiesc ca sa munceasca. Austriecii, in schimb, muncesc ca sa traiasca... Sa traiasca bine."
Domnul Slavik avea un vadit interes pentru finantarea bunastarii. Citise mult in materie, ii studiase cu deosebire pe sociologii americani si era adeptul declarat al impartirii poverii: plata consumului din venituri curente si din credite. Despre consumul cotidian gandea ca daca o familie, din venitul total, reuseste sa cheltuiasca pentru o hrana consistenta mai putin de o treime, are conditii sa traiasca bine. Pentru ca oricat de mare ar fi pofta de consum a familiei, dincolo de cerintele cosului alimentar, trei sferturi din venit ii vor ajunge ca sa-si achite celelalte facturi.
- Si ca sa-si construiasca o casa? l-am intrebat.
A raspuns dupa o pauza: "Cu casa e mai complicat. Dar din cele trei sferturi ramase din venit, dupa ce a rezolvat cu factura alimentara, va putea sa-si plateasca si rata la banca pentru o casa. Banca vrea dobanda. Dar, in schimb, constrange timpul sa alerge repede. Primesti casa imediat si platesti o viata. E mai bine decat sa platesti o viata, economisind, si sa-ti cumperi casa abia cand esti batran".
Dar sa revin la impartirea cheltuielilor. Atunci, in vara lui 1970, lumea nu fusese inca ravasita de marile crize energetice. Barilul de petrol costa cativa dolari. Asa ca socoteala facuta de domnul Slavik putea sa aiba acoperire in realitatea acelui timp. O familie care isi asigura hrana doar cu o treime din venit, in conditii cantitative si calitative optime, avea toate motivele sa spere in general - si nu doar in privinta cosului alimentar - la o bunastare decenta. Caci ar fi reusit, cu
