La capatul unei saptamâni in care a tinut prima pagina a ziarelor de sport din Italia, dar si din România Adrian Mutu va evolua impotriva formatiei lui Cristian Chivu, AS Roma Adrian Mutu a aparut in fiecare zi a acestei saptamâni in toate ziarele de sport din Italia, dar si de la noi din tara, in urma episodului petrecut la meciul cu Palermo, de duminica trecuta, in cursul caruia a inscris un gol care a suscitat polemici. „Briliantul“ a punctat atunci in partida de la Palermo, terminata la egalitate (1-1), intr-un moment in care Guana de la gazde era cazut pe teren, fiind acuzat de lipsa de fair-play de conducerea tehnica si administrativa a sicilienilor si ulterior si de unii antrenori din Serie A. Au fost insa si tehnicieni care i-au luat apararea, printre ei aflându-se si Roberto Mancini de la Inter Milano. Dar cele mai dure cuvinte i-au fost adresate de presedintele clubului Palermo, Maurizio Zamparini, care l-a numit „tiganus smecher“, fapt care l-a deranjat pe Mutu, dar si pe oficialii Federatiei Române de Fotbal, care au solicitat Federatiei Italiene sa demareze o ancheta. La rândul lor, fanii Fiorentinei au sarit si ei in sprijinul „Briliantului“, initiind o campanie intitulata „si eu sunt tigan“, la care s-au raliat sute de persoane. Ieri, Mutu nu a mai dorit sa raspunda intrebarilor ziaristilor italieni in legatura cu episodul petrecut in Sicilia si a preferat sa vorbeasca despre partida cu AS Roma, programata astazi, in nocturna (21.30), in cadrul etapei a 29-a a campionatului italian. „Cred ca a venit momentul sa vorbim despre meciul cu Roma“, a spus Mutu, satul sa tot fie intrebat despre presedintele palermitanilor, Zamparini, si de cuvintele pe care acesta i le-a adresat. Duelul celor mai bune cupluri de atac La partida de pe „Artemio Franchi“, dintre AS Roma si Fiorentina, se vor duela cele mai prolifice cupluri de atacanti din Serie A, Toni - Mutu, c