Cantitate avem în Europa. Acum aşteptăm calitatea

Tipul programat să ne cînte la capătul unei săptămîni în care vom încerca să aducem muntele la Mahomed, adică performanţa europeană în fotbalul românesc, şoptea ironic despre revărsarea democraţiei în State ca despre “a flood of alcohol”. Asta înseamnă această săptămînă pentru noi. O revărsare ameţitoare, aiuritoare, cu poţential destabilizator. Avem mai multe meciuri decît putem duce coerent din toate punctele de vedere : emoţional, atenţional, memorial, maniacal. E exact ca şi cu democraţia : e peste puterile noastre. Psihologia noastră e sucită la extrem şi perfect neinţeleasă pentru lumea care se străduieşte să ne introducă în rîndurile ei. Noi tinjim proletar după egalitarism în raport cu cei mari. Ciclic, ni se oferă această şansă, pe care de altfel ciclic ne-o provocăm aproape fără să ştim cum. Imediat însă ne refuzăm oportunitatea şi cădem la loc în butoiul cu defetism patriotic. Avem 7 echipe în Europa, mai bine de o treime din Liga Întîi. E vremea noastră de glorie, un moment nemaiîntîlnit în istorie. Iar noi ce-am făcut? Am ajuns în faţa acestui prag ca un alai de beţivi întors acasă la ore mici. Petrecerea a ţinut fotbalul în viaţă toată noaptea. Acum, pus dinaintea responsabilităţilor, îşi ţine răsuflarea şi îl doare puţin capul. Iată cum pentru prima oară, după multă vreme, aerul din jurul lui e o ţîră mai despuţit.

Aţi observat reducerea cantităţii de înjurături pe cap de conducător? E efectul de amorţire provocat de anunţatul euro-tsunami. Şi chiar dacă declaraţiile dinaintea meciurilor vor să sune sprinţar, poţi auzi printre cuvinte tremurul raţiunii şi poate chiar al naţiunii. Ne e frică, zică ce-or zice Becali, Mureşan sau Borcea. N-avem amintiri prea fericite despre ieşirile noastre în lume. Dar Europa, drăguţa de ea, ne ajută mereu, şi cînd ne zîmbeşte, şi cînd ne dă la cap. Daca nu