Ce mi-a plăcut cel mai mult la meciul Petrolului a fost faptul că echipa de vânzători şi pescari care a vizitat OZN Arena avea pe piept un sponsor de calibru internaţional în condiţiile în care Steaua, care tocmai a adus tot Feroe pe stadion la un meci cu Vardar, nu are sponsor pe tricou nici în acest sezon. Sponsor cu care ar fi angajat un atacant precum Bokila şi nu pe băiatul care-ţi aduce pizza... E uşor să excluzi fotbalişti sau jurnalişti, e un pic mai greu şi mai important să aduci un sponsor pe tricou care să te ajute să transferi un atacant adevărat. De altfel, şi semeţii ploieşteni jucau în faţa vod-afonilor din Feroe fără vreun sponsor pe piept, deşi Petrolul este un fenomen unic în fotbalul nostru, cu un stadion şi public cu aer de secol 21.

Nu ştiu dacă Emil Săndoi a fost la Ploieşti să-i „studieze” pe internaţionalii de tineret ai lui Vikingur, dar la acest meci selecţionerul viitorului României putea simţi încă o dată cât de penibil este să nu poţi bate o echipă de pescari, vânzători sau tâmplari. Vikingur a arătat ca o trupă de o naivitate înduioşătoare, în capul listei stând portarul maghiar cu o burtă respectabilă şi care n-a putut să-l blocheze pe Grozav într-o fază în care nestemata Petrolului îşi făcuse mingea cale de o poştă la un dribling.

Contra a adus un jucător de fineţe în linia sa de mijloc, De Lucas, în locul cenuşiului Mojica. Şi spaniolul a demonstrat încă de la primele sale atingeri de minge că are stofă, arătând că atunci când ştii cu adevărat nu ai nevoie de alibiuri precum „pregătire fizică insuficientă” sau „timp pentru adaptare la realităţile fotbalului nostru”. Acelaşi Contra a reuşit să-şi încropească în faţa unor feroezi o apărare decentă, după ce în faţa finului Reghe renunţase la prezenţa în centrul apărării a lui Hoban, lăsându-i acum în afara terenului pe comicii apărării Manasse şi Neag.

Cu Texeira,