6 4 1 1 9-4
La Braşov
3 3 0 0 7-1
Considerat un derby local, cele două formaţii s-au întâlnit în decursul timpului numai de 6 ori, în momentele de restrişte ale „stegarilor”, când evoluau în diviza secundă. Prima dată s-au confruntat pe 9 august 1997, la cea de a patra retrogradare a stegarilor, când, pe „Tineretului”, FC-ul s-a impus cu 2-1. Cu acelaşi scor s-a încheiat şi returul de la Săcele din 28 februarie 1998. Cum nu au promovat şi în sezonul următor, cele două combatante s-au întâlnit pe 19 septembrie la Braşov (3-0), iar în retur, singura înfrângere stegară de până acum, la Săcele (0-2). Stegarii erau deja cu „sacii în căruţă” şi aproape promovaţi. În sezonul trecut, după un meci cu cântec, la Săcele, încheiat cu un scor alb, în retur, în această primăvară, pe „Silviu Ploieşteanu”, braşovenii au învins cu 2-0. În acest sezon, ambele echipe sunt în suferinţă. Ambele echipe se află în zona inferioară a clasamentului, ambele cu minus la adevăr. Stegarii cu 1, iar săcelenii cu 9. Oaspeţii nu au mai reuşit o victorie de 9 etape, din etapa a IV-a, când au câştigat cu 1-0 la Galaţi. Săcelenii au reuşit să obţină o victorie (1-0 la Galaţi) şi un egal (0-0 la Bacău) în meciurile din deplasare. Conducerea clubului (preşedinte Ady Săcelean) a hotărât schimbarea antrenorului Ferene Bajko. Noul tehnician ce-şi va intra în drepturi de săptămâna viitoare, este Daniel Isăilă jucător cu vechi state de serviciu în echipa „galben-negrilor”. Misiunea lui este deosebit de grea, dar nu imposibilă.
Stegarii evoluează pe „Silviu Ploieşteanu” după o secetă de victorii de şase etape, timp în care au avut 4 remize şi 2 înfrângeri. Pe teren propriu, ultima victorie s-a înregistrat în etapa a VII-a, când i-au învins cu 4-0 pe brăileni. Au cedat apoi 1-2 cu Petrolul şi au terminat nedecis (0-0) cu Modelu Călăraşi.
Lotul stegarilor este decimat de accident