Afirmată in anii '80, Ioana Ieronim şi-a construit un traseu literar pe cont propriu. Critica a avut numai cuvinte de laudă atunci când a scris despre cărţile ei, observând mai mult individualitatea stilistică şi mai puţin eventualele afiliaţii. Vorbim aici despre o poetă cu succes de critică si care semnează numeroase volume de poezie, dar fără un ecou vizibil in topurile preferinţelor cititorilor români.
Aşadar, să incepem cu inceputul: cine e Ioana Ieronim şi care sunt cărţile sale? Paul Cernat - prefaţatorul volumului Triumful paparudei, reeditat in colecţia de "Opere definitive" de la Editura Vinea - o descrie astfel: "Foarte prezentă după 1990 in mediile culturale din străinătate, indeosebi in cele germane şi anglo-saxone (a lucrat o vreme şi ca ataşat la ambasada română din SUA), Ioana Ieronim pare o poetă «pentru export» neasimilată cu adevărat de receptarea critică autohtonă. Si asta deşi cărţile i-au fost intâmpinate mai mereu favorabil." De fapt, cred că vina acestei asimilări incomplete nu ii revine criticii, care i-a intâmpinat cum se cuvine scrierile, ci publicul românesc a fost cel care i-a primit poezia intr-un mod mai degrabă pasiv decât entuziast. Volumele Vară timpurie (1979), Proiect de mitologie (1981), Cortina (1983), Poeme (1986), Lunidimineaţa (1987), Eglogă (1984), Triumful paparudei (1992) ş.a. sunt tot atâtea locuri in care poezia autentică se cere descoperitǎ.
Reeditarea celor mai rezistente poeme din volumele Ioanei Ieronim inseamnă, in fond, plasarea in prim-plan al unei poete care merită toată atenţia. Triumful paparudei din 2009 rezumă intregul parcurs literar din spaţiul românesc al autoarei, afişând diferitele vârste ale poeziei ei. Evoluţia expresiei poetice a Ioanei Ieronim merge dinspre abstractul celest, pe care il analizează in tonuri grave in volumul de debut (Vară timpurie), spre intrupări sau sugestii mit
