Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instituţie de stat cu sediul într-o dubă

Publicat in Adevarul, miercuri 29 august 2012 ·

Pare incredibil, dar din păcate este adevărat. De aproape nouă luni de zile angajaţii Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier Botoşani îşi desfăşoară activitatea într-o autospecială, pe marginea drumului.

Se înâmplă în România, ţară membră a Uniunii Europene. Fiecare zi de muncă este o adevărată aventură pentru cei patru angajaţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier Botoşani (ISCTR). În nicio zi serviciul nu este pentru ei în acelaşi loc. Şi asta pentru că instituţia la care lucrează nu a primit până acum niciun sediu, deşi a fost înfiinţată anul trecut, pe doi decembrie. La înfiinţare, ISCTR a fost dotat doar cu un autolaborator de control al traficului şi, cam atât. În duba de serviciu, înghesuiţi, inspectorii fac şedinţe, întocmesc acte, controlează traficul şi dau amenzi.

Adresa ISCTR Botoşani: "parcarea ARR, la 46 bis"

Din iarnă şi până acum, în fiecare zi înainte de a se porni de acasă spre serviciu, angajaţii instituţiei trebuie să-şi amintească unde au lăsat parcată ultima dată dubiţa-birou. Cel mai des o ţin în parcarea Autorităţii Rutiere Române, pe Calea Naţională. Aici s-au înţeles cu colegii lor s-o lase parcată pentru a fi mai în siguranţă, dar şi pentru a fi găsiţi mai uşor de poştaş. "Noi mai glumim între noi şi spunem că avem sediul la 46 bis, având în vedere că ARR-ul este la numărul 46. Poştaşul ştie însă că ne găseşte în parcare şi ne aduce aici corespondenţa" , spune Mihăiţă Popa, unul dintre cei patru angajaţi ai ISCTR Botoşani. Funcţionarii s-au obişnuit déjà să-şi facă treaba în duba- birou. Cu biroul ambulant merg şi pe teren pentru a controla traficul de marfă de peste 3,5 tone şi transportul de persoane cu maşini de peste 8+1.

Autorităţile au aflat abia acum de instituţia din dubă

Deşi această situaţie există de aproape nouă luni, abia acum autorităţile statului susţin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Macron, Xi Jinping și Ursula von der Leyen, discuție despre viitorul războiului din Ucraina

Wall-Street.ro acum 28 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, p

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum o ora
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°