Politicianul roman este reprezentantul unei specii infloritoare, in continua expansiune. Gaunos pe dinauntru, dar lucios pe dinafara, individul ca atare se adapa, fara scrupule, din jgheabul tuturor doctrinelor politice; conservator, in primul rand, politicianul lupta din rasputeri sa-si pastreze scaunul, functia si relatiile; liberal pur-sange, pentru ca manifesta o ingaduinta tembela fata de propriile greseli sau ale colegilor de partid; nu in cele din urma, politicianul este un mare adept al social-democratiei, atunci cand trebuie sa-si mareasca leafa si perioada de odihna, ca urmare a stresului cotidian continuu la care este supus. Nu de alta, dar un deputat este reprezentantul a 70.000 de alegatori, iar un senator duce cu sine in Parlamentul Romaniei mesajul de bine a 160.000 de oameni. Povara ce apasa pe umerii lor firavi este de-a dreptul covarsitoare.
Peste cateva zile va incepe o noua campanie electorala. A patra, daca e sa ne referim doar la alegerile generale. Ziarele, posturile de radio si de televiziune vor fi pline, pana la saturatie, de emisiuni dedicate partidelor politice. De zece ani, aceiasi indivizi recita cu nonsalanta aceleasi promisiuni: va fi tot mai bine, se vor crea noi locuri de munca, mancarea se va ieftini, impozitele vor deveni ridicol de mici, Romania va castiga campionatul mondial de fotbal, femeile isi vor intari pozitiile in societate etc. Paradoxal, oamenii politici nu spun niciodata ce au facut ci doar ce vor face. Totul este aruncat pe seama unui viitor luminos, plasat undeva in metafizica zilei de maine. Dar ziua de azi este tot mai neagra.
In decembrie, tranzitia romaneasca va implini frumoasa varsta de 11 ani. Anii scursi de la Revolutia din 1989 nu au insemnat altceva decat o continua degradare a nivelului de trai si o scadere drastica a increderii alegatorilor in capacitatea omului politic de a contribui cu
