Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Unde v-ați gândit să petreceți Paștele?

Publicat in Adevarul, vineri 25 martie 2011 · ·

Sunt oferte pentru toate gusturile şi buzunarele: la mare, la munte, în Delta Dunării sau la vecinii bulgari. Bulgarii oferă minivacanţe de Paşte pe litoral cu 54 de euro, iar românii cu 140 de euro. În Delta Dunării, preţurile sunt mai mici cu 20% în această primăvară.

Cea mai ieftină vacanţă de Paşte pe litoralul românesc este la hotelul Splendid (4 stele), din Mamaia. Pentru două nopţi, turiştii plătesc 340 de lei de persoană, iar pentru trei nopţi - 470 de lei, în regim de demipensiune.

La hotelul Parc (3 stele), din Mamaia, minivacanţa de Paşte, all inclusive, plus excursie la Mănăstirea Sfântul Andrei, costă 580 de lei

de persoană. La hotelul Vega (5 stele) din Mamaia sejurul de Paşte costă 1.050 de lei. În preţ este inclusă cazarea pentru două nopţi în perioada 22 - 25 aprilie, acces la saună şi jacuzzi şi masa tradiţională de Înviere, cu ouă, vin şi cozonac.

Excursie la mănăstire

Turiştii care aleg să se cazeze la Iaki vor face şi o excursie la Mănăstirea Sfântul Andrei, unde vor gusta preparate tradiţionale. Vacanţa pentru un cuplu ajunge la 1.120 de lei pentru 3 nopţi. Cei care îşi rezervă până la 1 aprilie beneficiază de o reducere de 10%.

În sudul litoralului, la hotelul Corsa (4 stele), din Mangalia, oferta de Paşte cuprinde 3 nopţi de cazare, cină festivă în noaptea de Înviere, bufet suedez la micul dejun, acces la sălile de gimnastică, la situl arheologic şi la galeria de artă din oraş cu 735 de lei.

Ofertă în Deltă

În Delta Dunării, preţurile sunt mai mici cu 20% în acest an. La pensiunea Casa cu flori, în Crişan, beneficiezi de o reducere de 10% din preţul total, iar copiii au o reducere de 50%. Sejurul este de minimum 3 nopţi şi se închiriază toată vila (11 locuri). Un turist plăteşte 50 – 60 de lei pe noapte, în funcţie de camera în care alege să stea, iar pentru o plimbare cu barca va trebui să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 3 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 6 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 5 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°