Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Pensii ciuntite, „cadou“ în prag de sărbători

Publicat in Adevarul, luni 20 decembrie 2010 ·

Peste 200 de vârstnici s-au trezit cu reţineri, după ce creditorii au întocmit titluri executorii pentru neplata datoriilor. Casa Judeţeană de Pensii le opreşte pensionarilor până la 50 la sută din venituri pentru acoperirea datoriilor la asociaţie, impozite şi bănci.

Tot mai multe persoane de vârsta a treia care au făcut împrumuturi în bănci nu îşi mai pot plăti ratele, întreţinerea sau impozitele. Din această cauză, li se reţin sume din pensii pentru acoperirea datoriilor. Casa Judeţeană de Pensii Gorj a pus poprire pe veniturile unor pensionari rău-platnici, în baza titlurilor executorii emise de diverse instituţii bancare, asociaţii de proprietari sau Direcţia de Finanţe. 230 de persoane s-au trezit în prag de sărbători cu veniturile ciuntite.

225.000 de lei, vărsaţi către creditori

La ora actuală, peste 1.700 de oameni nu primesc pensiile întregi, suma lunară a viramentelor efectuate în contul acestor popriri depăşind 200.000 de lei. „În total în judeţul Gorj există un număr de 1.760 de popriri care presupun reţinerea a o treime din venituri şi chiar 50 la sută, în urma unor hotărâri judecătoreşti. Numărul popririlor a crescut de la o lună la alta. La începutul anului existau 1150 de popriri. Creditorii mai întâi trimit somaţii la domiciliul debitorilor. Cei mai mulţi au credite şi dobânzi la bănci, datorii la impozite şi întreţinere. Suma lunară pe care noi trebuie să o virăm în contul instituţiilor este de aproximativ 225.000 de lei“, a declarat Daniela Negoiţă, director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj. Unii s-au enervat la culme când au primit pensia tăiată. „Sunt foarte supărat pentru că am pensie mică şi nu mi-am plătit impozitul. Nu mai pot face faţă scumpirilor“, a spus Ion Florea, de 60 de ani, din comuna Borăscu. Bădina Poamă, în vârstă de 57 de ani, din Târgu-Jiu, are o pensie de 570 de lei şi i s-au reţinut 200

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 53 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 21 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 31 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 28 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°