Dacă ne gândim la Franţa lui Napoleon al III-lea, bonapartismul e apropiat mai degrabă de conducerea autoritară, de un om, decât de conducerea democratică, de Parlament.
Aşa cum am mai scris, asumarea răspunderii pentru cele trei pachete de legi a dat curs unei înţelegeri stranii a democraţiei. Locul dezbaterii parlamentare l-a luat trecerea legilor prin Parlament ca gâsca prin apă. Măsuri vizând modernizarea statului român au fost adoptate prin procedura asumării răspunderii. Această procedură a fost propusă şi susţinută de Traian Băsescu. Votând împotriva moţiunii de cenzură, PSD a fost de acord cu această simplificare grosolană a democraţiei. Că acelaşi partid, prin vocile liderilor săi, îl acuză pe Traian Băsescu de punerea Parlamentului între paranteze nu ne miră. Sub conducerea lui Mircea Geoană, PSD a devenit un partid fără culoare sau mai precis unul care ia culoarea interesului de a rămâne cu orice preţ la guvernare. Din acest punct de vedere, Traian Băsescu merită apreciat. Domnia-sa nu se omoară după Parlament. Dar măcar nu declară, precum liderii PSD, că nu mai poate trăi fără el.
Exprimându-şi satisfacţia pentru un moment de modernizare a statului român făcut cu mijloacele asumării răspunderii, Traian Băsescu ne propune, pentru continuarea reformării, un alt mijloc, ţinând tot de democraţia expeditivă: convocarea poporului pentru a exercita presiuni asupra Parlamentului să-i adopte măsurile de reformă: "Atât timp cât nu am găsit înţelegere, aşa cum am găsit în alte situaţii, educaţie, patrimoniu, sănătate, dacă nu am găsit înţelegere la clasa politică pentru a începe un proces de revizuire a Constituţiei şi adaptarea Constituţiei la realităţile de astăzi ale României, am obligaţia să-mi continui demersul recurgând la mijloace constituţionale legale şi în acest fel să mă adresez poporului".
Domnul preşedinte crede că
